Agenția Turismului, în scopul revizuirii Programului Național în domeniul turismului ”Drumul vinului în Moldova”, a organizat joi, 19 martie 2015, o ședință cu participarea reprezentanților Oficiului Național al Viei și Vinului și întreprinderilor vinicole din țară.
Directorul General, dl PLATON a menționat că „Republica Moldova dispune de resurse considerabile pentru dezvoltarea turismului vitivinicol, dar potenţialul ei de atracţie turistică nu este bine cunoscut pe piaţa mondială, iar valorificarea şi promovarea eficientă a acestor resurse reprezintă o şansă de dezvoltare a ţării. Pentru îndeplinirea acestor obiective se impune necesară revizuirea Programului Naţional în domeniul turismului”. Pentru a reanima acest program se necesită o conlucrare intensivă cu întreprinderile vinicole, mai ales în contextul integrării rutelor naționale în circuitul internațional, a mai adăugat dlui.
În cadrul ședinței au puse în dezbatere „Cerințele privind includerea întreprinderilor vinicole în rutele turistice”,indipensabile facilitării creării traseelor turistice mixte Republica Moldova- România.
Un alt subiect discutat a fost și „Realizarea unui film promoțional despre potențialul turistic al întreprinderilor vitivinicole incluse în program”, pentru o promovare activă atît pe plan intern, cît și extern.
Revizuirea Programului „Drumul Vinului” instituie un cadru regulator privind activitatea în domeniul turismului vitivinicol promovând mai multe trasee turistice, această activitate fiind în conformitate cu Planul de acţiuni al Agenţiei Turismului pentru anul 2015.
Mihaela Rotari