Drumarii continuă intervenția în Chișinău cu 23 de utilaje pe străzile centrale și secundare

Drumarii continuă intervenția în Chișinău cu 23 de utilaje pe străzile centrale și secundare

Primăria Municipiului Chișinău informează că traficul rutier pe străzile municipiului se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar transportul public circulă conform programului corespunzător.

Pe parcursul nopții, începând cu orele 24:00, Regia „Exdrupo” a intervenit la împrăștierea materialului antiderapant pentru a preveni formarea ghețușului pe străzile capitalei și în suburbii, fiind antrenate 30 de autospeciale. Drumarii continuă intervenția, pe parcursul zilei de astăzi, în regim de patrulare, cu 23 de utilaje pe străzile centrale și secundare.

Regia locativ-comunală a intervenit de la orele 02:00, pe trotuare și pe căile de acces din intercartiere, cu 74 de utilaje la împrăștierea materialului antiderapant și curățarea zăpezii. Iar de la primele orele ale dimineții circa 200 de muncitori au intervenit manual pe scări, pasaje subterane și în stațiile de așteptare a transportului public. Intervenția continuă și pe parcursul zile în zonele cu risc sporit, în preajma instituțiilor de menire socială, precum și la necesitate.

De asemenea, serviciile de întreținere a spațiilor verzi au intervenit de la primele ore ale dimineții, cu 21 de utilaje mecanizate și 82 de muncitori la lucrări de deszăpezire și prevenirea ghețușului în parcuri, scuaruri și alei.

Autoritățile municipale îndeamnă cetățenii să dea dovadă de prudență la traversarea străzilor, în condiții de zăpadă și polei, iar agenţii economici din Chişinău și gestionarii de imobile sunt chemați să intervină la combaterea ghețușului pe teritoriile în care activează.

Serviciile municipale continuă să monitorizeze situația în teren, ținând cont de avertizările meteo.

Pe această cale, informăm locuitorii că în caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel.: (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04.


Share