Drăgălin: Cei care promovează retorica negativă că lupta cu corupția a eșuat – nu aveți dreptate!

Drăgălin: Cei care promovează retorica negativă că lupta cu corupția a eșuat – nu aveți dreptate!

„Pentru toți pesimiștii și cei care promovează retorica negativă că lupta cu corupția și sistemul de justiție în Republica Moldova au eșuat – nu aveți dreptate! Țara noastră s-a ridicat cu încă 15 locuri în anul 2023 în clasamentul internațional pentru percepția corupției, elaborat de Transparency International. Comparativ cu anul 2019, ne-am ridicat cu 44 locuri și în anul 2023 am atins cel mai înalt punctaj din istoria Republicii Moldova”. Declarațiile au fost făcute de Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție, informează OFICIAL.

Potrivit spuselor sale, această evaluare internațională este cea mai obiectivă reflecție a realității și percepția cetățenilor despre corupția din țara noastră, care include multiple sondaje colectate de o varietate de instituții credibile, inclusiv Banca Mondială și Forumul Economic Mondial.

„Putem avea cu mult mai multă încredere în această evaluare decât speculații și zvonuri repetate de așa numiți ,,experți” care promovează un narativ fals la televizor sau decât unele sondaje făcute la comandă de grupuri de interes cu intenții rele”, a menționat ea.

Totodată, Veronica Dragalin a spus: „Dragi cetățeni, fiți optimiști și aveți încredere că lucrurile merg în direcția corectă! Informați-vă din surse obiective și nu vă lăsați duși în eroare de oameni a cărui scop e să vă stingă speranța. Procuratura Anticorupție lucrează în interesul vostru și al țării noastre și vom continua să combatem corupția cu integritate, profesionalism, dedicație și curaj!”.

Share