
Două tentative de corupere, dejucate la frontiera de sud a Republicii Moldova
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră anunță că, în această săptămână, au fost înregistrate două tentative de corupere activă la punctele de trecere a frontierei „Leova–Bumbăta” și „Cahul”, ambele fiind contracarate de polițiștii de frontieră.
Primul incident a avut loc la punctul de trecere „Leova–Bumbăta”, unde un șofer român a încercat să ofere mită pentru a traversa frontiera fără a fi sancționat, după ce s-a constatat că vehiculul său nu avea inspecția tehnică valabilă. Tentativa a fost surprinsă de o cameră body cam.
Al doilea caz a fost înregistrat la punctul de trecere „Cahul”, unde un cetățean moldovean a ascuns o bancnotă în pașaport în timpul controlului. Acesta transporta pasageri pe ruta „Chișinău–Londra” și a declarat că banii erau „pentru ceai”.
Ambele cazuri au fost denunțate imediat autorităților competente și sunt în prezent investigate de organele abilitate.
În acest context, Poliția de Frontieră adresează cetățenilor următoarele recomandări:
• Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților constituie infracțiune și este sancționată conform legii.
• Raportați neregulile sau actele de corupție. Colaborarea cetățenilor cu autoritățile contribuie la menținerea unui climat de integritate și legalitate la frontieră.
• Pentru denunțarea actelor de corupție, apelați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.
Poliția de Frontieră își reafirmă toleranța zero față de corupție și continuă eforturile pentru a asigura un climat sigur și legal la punctele de trecere, consolidând încrederea cetățenilor în instituțiile statului.