Două proiecte de anvergură în infrastructură vor fi implemente la Orhei

Două proiecte de anvergură în infrastructură vor fi implemente la Orhei

Primarul de Orhei, Ilan Șor,  planifică să transforme orașul Orhei într-o adevărată oază de odihnă și relaxare. Astfel, pentru 2016, primarul a planificat mai multe acțiuni în acest sens, care vor face din Orhei o adevărată atracție turistică, potrivit unui comunicat de presă.

„Vreau ca orașul nostru să fie cartea de vizită a Republicii Moldova”, a spus Șor în cadrul prezentării raportul de activitate și a priorităților pentru 2016.

Potrivit lui Ilan Șor „ Începând cu a doua jumătate a lunii martie, vom continua lucrările de reconstrucție a Parcului Ivanos, care includ asfaltarea trotuarelor și treptelor, iluminarea aleilor, instalarea băncilor şi reconstrucția parcării. O atenție deosebită va fi acordată amenajării terenurilor de joacă pentru copii. Ne-am propus ca acest parc să devină un adevărat refugiu pentru părinți și un centru de agrement pentru copii. Astfel, va fi construit un teren de joacă impunător pentru copii, care va corespunde tuturor standardelor de securitate și va fi pe placul copiilor”, a mai spus edilul.

Edilul a mai menționat că, vor fi efectuate lucrări de reparație a havuzului, va fi reconstruită scena și amenajate băncile din  faţa ei, deoarece, aici, vor avea loc periodic un șir de activități culturale, spectacole, concerte pentru copii, etc.

„Lacul Orhei este un alt proiect de importanță majoră pentru orășeni. După o analiză amplă, am luat decizia ca, începând cu această lună, să fie demarate lucrări de epurare a apei din lac, care, în prezent, reprezintă un adevărat pericol pentru orheieni. Concomitent, urmează să fie efectuate lucrări de înverzire și reconstrucție a digului, reamenajată plaja și perimetrul adiacent lacului.

Plaja va fi amenajată atât pentru adulţi cât și pentru copii, cu terenuri de joacă și locuri de odihnă. De asemenea, în curând, va fi construită o stațiune unde vor putea fi închiriate bărci”, a mai spus Ilan Șor.

Totodată, s-a decis ca,  pe lângă cele 10 terenuri de joacă, construite anul trecut, în 2016, la solicitarea orășenilor, vor fi construite și amenajate alte 25 de terenuri de joaca pentru copii.

12026599_953310244766421_1067509535_n 12784738_953310228099756_484195364_n DP 2 image-28-02-16-08-47 image-28-02-16-08-47-1 image-28-02-16-08-47-2 image-28-02-16-08-47-3 image-28-02-16-08-47-5

Doina Secrieru

Share