Două persoane inclusiv un minor au primit intoxicație cu monoxid de carbon în urma exploatării cu încălcări a unui cazan de încălzit

Două persoane inclusiv un minor au primit intoxicație cu monoxid de carbon în urma exploatării cu încălcări a unui cazan de încălzit

Nerespectarea regulilor antiincendiare la exploatarea unui cazan de încălzit, a dus la intoxicarea cu monoxid de carbon a două persoane, inclusiv un minor. Cazul a fost înregistrat pe 02 martie 2025, într-o locuință din satul Ermoclia, raionul Ștefan Vodă. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:41.

Potrivit informațiilor, o femeie în vârstă de 52 de ani, dar și copilul acesteia, un băiat de 16 ani au primit o intoxicație ușoară cu monoxid de carbon. La fața locului a ajuns o echipă de medici, care au stabilit că starea persoanelor este satisfăcătoare, iar viața acestora este în afara oricărui pericol.

Ulterior, acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

În urma cercetărilor efectuate de specialiștii IGSU s-a stabilit, prealabil, că victimele s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de la cazanul din locuință, conectat la gaze naturale. Salvatorii, au constatat că cazanul a fost exploatat având defecțiuni tehnice la sistemul de evacuare a produselor de ardere.

Alte circumstanțe urmează a fi stabilite de autoritățile competente.

În acest sens, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să respecte cu prudență maximă regulile de siguranță la utilizarea instalațiilor de încălzit în perioada rece a anului.

Oamenii sunt rugați să monteze corect instalațiile alimentate cu gaze naturale, să le verifice periodic, dar și să evite utilizarea acestora cu încălcări și defecțiuni tehnice. Mai mult, în vederea prevenirii unor intoxicații cu monoxid de carbon, pompierii îndeamnă populația să nu obtureze canalele de evacuare a fumului. Totodată, încăperile unde are loc arderea trebuie sistematic să fie aerisite.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 16 cazuri de intoxicație cu produsele de ardere, în urma cărora au avut de suferit 46 de persoane, inclusiv 30 copii, iar 2 persoane au decedat.

În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Share