Dosarul Concesionării Aeroportului a ajuns pe masa magistraților
Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale pe un alt segment al investigației ce vizează concesionarea Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău.
Cauza penală a fost disjuns în februarie 2023, de către Procuratura Anticorupție din cauza penală inițiată în anul 2014 în baza autosesizării.
Potrivit investigațiilor, 8 persoane publice și cu funcții de demnitate publică și anume: fostul Prim Ministru al Republicii Moldova (Iurie Leancă), fostul Ministru al Economiei (Valeriu Lazăr), un fost director al Agenției Proprietății Publice (Tudor Copaci), un fost director adjunct al Agenției Proprietății Publice (Angela Susanu), un fost șef adjunct al direcției din cadrul Agenției Proprietății Publice (Maria Șendilă), un fost director general interimar al ÎS Aeroportul Internațional Chișinău (Petru Jardan), un fost director financiar al ÎS Aeroportul Internațional Chișinău (Alexandru Ciutac), șef al serviciului analiză economică al ÎS Aeroportul internațional Chișinău (Alla Țubari), în perioada anului 2013, folosind intenționat situația de serviciu, au pregătit și concesionat propriu zis Întreprinderea de Stat Aeroportul Internațional Chișinău în interesul grupării criminale și organizației criminale, fapt ce a cauzat statului – reprezentat de Agenția Proprietății Publice prejudiciul materiale în sumă de peste 392 milioane lei MDL.
Învinuiții nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea comisă (art. 327 alin. (3) din Codul Penal) legea prevede pedeapsa sub formă de închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Totodată, în scopul recuperării prejudiciului cauzat, Procuratura Anticorupție în comun cu ARBI CNA, a aplicat sechestru asupra bunurilor Avia Invest SRL și capitalul social, cât și bunurile inculpaților inclusiv de peste hotare, în valoare totală de aproximativ 189 milioane lei MDL.