Domnul Caragiale şi caricaturile sale

Domnul Caragiale şi caricaturile sale

Românașul hațachiu a avut inspirația să-i zică țării noastre Republica compoturilor. Mie, sincer, mi-a plăcut cognomenul. E subtil, e cu humor, e adevărat. E bine chitit. Не в бровь, а в глаз, cum spune rusul.

Înainte vreme, nu știu dacă și acum, gospodinele satelor moldovenești nu se dădeau butute pînă nu puneau, pentru iarnă, pe polițele din beci cel puțin 70-80 de borcane de 3 litri cu fructe conservate: vișine, gutuii, poamă, zarzări; nu și cu prasade, căci la compoturile din pere, cum le zic românii prasadelor, sar capacele. Băi, para-i pară, pe cînd prasada e cu totul altceva. De pere ți se face gura pungă, de prasade îți lasă gura apă. Dar cu expresia populară Sulerin-prăsadă ce facem, o dăm uitării? Cum vreți voi să uitați de Marea bătălie de la Podul Înalt sau de Bătălia de la Vaslui. De ce românașul hațachiu, dar de ce cetățeanul turmentat?

Conservarea fructelor era o treabă foarte anevoioasă: borcanele, greu de găsit, căpăcelele la fel; borcanele pline cu fructe erau puse în cazane mari, cu apă clocotindă, pentru sterilizare. După ce fructele fi erbeau, borcanele erau scoase atent, ca să nu te frigi, și puse pe masă la strîns cu mașinca, pe urmă erau întoarse cu fundul în sus, acoperite cu oghealuri și țolișoare ca să se răcorească treptat și abia peste două zile le duceai în chihniță și le aranjai frumos pe polițe. În schimb, cînd deschideai iarna un borcan cu compot de poamă Ochiul boului, mmma! ce bunătate, domnule, ce bunătate! Și iată că cineva dintr-ai noștri l-a servit pe un românaș hațachiu cu compoturi de-ale noastre, iar el, care în viața lui n-a știut ce-i aceea perjă, căci numai prune a mîncat, în loc să ne mulțumească că l-am primit în casă și l-am pus la masă, s-a dus peste Prut și ne-a scos vorbe, soro: Republica compoturilor! D-apoi e frumos așa ceva?!

În treacăt fi e spus, românii îs mari meșteri la pus porecle. E un domeniu al lor distinct care-i defi nește, pe care l-au privatizat și-l reprezintă cu brio în lume. Au intrat în el pe la 1859 și se simt excelent acolo și acum – în Republica poreclelor. Ștefan cel Mare – o Piticanie (hă148 cm), Mihai Viteazul – Feciorul curvei din bănie. Președinții României postdecembriste: Iliescu – Bunicuța, Constantinescu – Țapul, Băsescu – Chiorul, Iohannis – Mutul

Zilele acestea, am recitit D-ale carnavalului: o frescă mozaicală valabilă pentru toate timpurile. E un deliciu pentru consumatorii de literatură să ieie cunoștință de personajele care fi gurează în piesa lui Caragiale – nume de răsunet, soro: Nae Girimea, Iancu Pampon, Mița Baston, Crăcănel, Cantindatul, Didina Mazu

Fiecare scriere a dlui Caragiale luată aparte – comediile, nuvelele și povestirile, momentele, scheciurile, schițele, publicistica, parodiile etc. – poate avea ca subiect un accident sau un fapt întîmplător, neesențial, care nu poate servi drept suport pentru generalizare. Așa e, însă adunate sub același acoperiș, scrierile dlui Caragiale creează un fi del tablou mozaical al României tuturor timpurilor. Să zicem că ele nu se ridică pînă la înălțimea Comediei umane, însă pînă la balconul Comediei române aburcă ușor. Cu seninătate și ilaritate.

Viorel MIHAIL

sursa: revista Saptamâna

Share