Doi moldoveni strângeau metale în zona de frontieră
Alți doi conaționali, echipați cu detectoare de metale, au fost depistați de polițiștii de frontieră în zona de competență a SPF Cosăuți. Mai mult că aceștia deja aveau strânse metale uzate.
În cadrul unei misiuni de serviciu, pe direcția Grigorauca – Holosnita patrula mobilă a observat un mijloc de transport, staționând pa marginea drumului. La verificarea mașinii și a persoanelor văzute în apropiere, au fost identificați doi locuitori ai satului Horodiște, cu vârste 38 și 53 de ani, având cu ei un sac cu metal uzat.
La solicitarea inspectorilor de a prezenta vreun act care atesta legalitatea acțiunilor și a aflării în zona de frontieră, doar unul dintre ei s-a putut legitima cu act de identitate.
Bărbații au recunoscut că sunt în zonă cu scopul de a strânge metal uzat și nu au o autorizație în acest sens.
Prin urmare, uneltele speciale au fost ridicate de către polițiștii de frontieră până la stabilirea circumstanțelor, iar bărbații au fost amendat contravențional pentru încălcarea regulilor de regim în zonă de frontieră.