Doi copii s-au înecat în râul Nistru, în timpul scăldatului

Doi copii s-au înecat în râul Nistru, în timpul scăldatului

În după amiaza zilei de ieri, scafandrierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au recuperat din apă corpurile neînsuflețite a doi minori. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:08.

Potrivit informațiilor înregistrate, doi copii s-au înecat în râul Nistru din apropierea localității Coșnițaîn timpul scăldatului. La fața locului au intervenit salvatorii din cadrul Direcției regionale căutare-salvare nr.1 din municipiul Chișinău. În urma lucrărilor subacvatice efectuate de scafandrierii IGSU, corpurile neînsuflețite ale minorilor, mai exact a unei fete de 10 ani și a unui băiat de 9 ani au fost extrase la mal.

Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de poliție.

În acest context, IGSU îndeamnă maturii să acorde o atenție maximă minorilor și să nu le permită aflarea de unii singuri în preajma râurilor și lacurilor din țară. În timpul scăldatului, comportamentul copiilor trebuie strict monitorizat. Potrivit salvatorilor nu se permite înotul în locuri neamenajate cu stații de salvare. În caz de situații de risc, oamenii sunt rugați să apeleze la Serviciul 112.

Doina Secrieru

Share