Doi complici vor compărea pe banca acuzaților pentru trafic de droguri aduse din Spania
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis pe banca acuzaților alți doi complici într-un dosar de trafic de droguri aduse din Spania, în valoare de peste 4.000.000 lei.
Cei doi fac parte din grupul infracțional condus de un alt învinuit trimis pe banca acuzaților de PCCOCS, în februarie 2022, alias „Lică” care se subordona organizației criminale denumite „Borman,” al cărui dosar este și el la faza de examinare judecătorească. Dosarul trimis acum în judecată vizează episodul ulterior livrării drogurilor din Spania în Moldova de către alți doi membri ai grupului, care au fost condamnați ambii la 9 ani și 10 luni închisoare, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 februarie 2020.
Odată livrate în Moldova, drogurile erau pregătite pentru transportare spre Rusia de către unul din cei doi învinuiți trimiși acum pe banca acuzaților, iar al doilea avea rolul de șofer. Ambii sunt din Căușeni și au vârste de 30 și, respectiv, 43 ani. Potrivit legii, traficul de droguri în cadrul unui grup infracțional se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, cei doi se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
În ceea ce privește destinatarii drogurilor din Rusia, în august 2020 au fost condamnați doi cetățeni ruși și unul ucrainean – membri ai organizației criminale „Borman” – la pedepse de 12, 16 și 17 ani. Acum, odată cu trimiterea în judecată a acestor doi complici de către PCCOCS, rețeaua de traficanți de droguri este în fază pre-finală de destructurare, așa cum ultimii membri ai grupului infracțional sunt anunțați în căutare internațională.