Doi cetățeni moldoveni au fost neautorizați în UE, iar unul a fost deportat
În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:
– o persoană documentată pentru uz de fals în actele de călătorie;
– 5 persoane au încălcat regimul frontierei de stat;
– un cetăţean străin a depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– trei persoane aflată în conflict cu legea a fost reținută în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.
Potrivit datelor deținute, doi cetățeni moldoveni au fost neautorizați în Uniunea Europeană, iar unul a fost deportat. În Federația Rusă a fost limitată intrarea pentru un conațional.
Conform datelor parvenite de la Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane şi mijloace de transport este unul echilibrat.
Maria Roșca