Doi bărbaţi din capitală – reţinuţi de CNA. Aceştia ar fi vrut să-l scape pe un prieten de pedeapsa pentru viol

Doi bărbaţi din capitală – reţinuţi de CNA. Aceştia ar fi vrut să-l scape pe un prieten de pedeapsa pentru viol

Doi bărbaţi din Chişinău au fost reţinuţi de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Bănuiţii, care activau în calitate de taximetrişti, ar fi estorcat şi primit 15 mii de euro de la soţia unui condamnat, susţinând că l-ar putea scăpa pe acesta de pedeapsa cu puşcăria.

Potrivit materialelor cauzei, cei doi bărbaţi, care ar fi fost în relaţii de prieteni cu deţinutul şi soţia acestuia, i-ar fi comunicat declarantei că pot obţine o condamnare neprivativă de libertate pentru soţul ei. Aceştia i-ar fi promis că ar avea influenţă asupra unor magistraţi, dar şi asupra unor persoane din cadrul sistemului penitenciar şi că le-ar putea determina să manifeste o atitudine conciliantă faţă de condamnat prin reducerea pedepsei şi chiar schimbarea acesteia în una mai blândă.

În procesul de acumulare a probelor, precum şi în baza declaraţiilor oferite de denunţător şi alţi martori, s-a constatat că, timp de un an, bănuiţii ar fi primit o sumă de 15 000 de euro, în mai multe tranşe, sub pretextul că banii ar fi pentru persoanele responsabile de soluţionarea cazului. Până în prezent însă, situaţia condamnatului a rămas neschimbată, toate deciziile anterioare vizavi de condamnarea la 10 ani de puşcărie „pentru acţiuni perverse asupra unui minor” rămânând în vigoare.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar cei doi suspecţi au fost reţinuţi şi plasaţi în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 7 ani de închisoare sau amendă penală.

Cristina Pendea

Share