Doi bărbați au fost găsiți fără suflare în propria locuință

Doi bărbați au fost găsiți fără suflare în propria locuință

Doi bărbați în vârstă de 75 și 61 de ani au fost găsiți fără suflare în propria casă, în raionul Taraclia. Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de 31 octombrie în satul Valea Perjei, transmite OFICIAL.

Potrivit datelor recepționate de la 112, trupurile neînsuflețite a bărbaților au fost depistate în interiorul casei de locuit de către rudele acestora. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori. Incendiul în locuința nu s-a produs.

În urma cercetărilor efectuate de specialiști se presupune că persoanele sa-r fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la un arzător conectat la soba. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite ulterior.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă  populația să respecte cu strictețe regulile de exploatare a sobelor și a instalațiilor de încălzit locuințele. Oamenii sunt rugați să verifice sobele și instalațiile de încălzit, precum și să aerisească bine încăperile.

În situații de risc cetățenii sunt rugați să apeleze numărul 11.

Cristina Pendea

Share