Directorul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău și reprezentantul unui agent economic, reținuți de CNA pentru fapte de corupție
Două persoane cu funcții de conducere din cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din municipiul Chișinău, precum și factori de decizie ai unui grup de agenți economici, sunt cercetate de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și Procuratura mun. Chișinău pentru presupuse fapte de delapidare, corupere pasivă și trafic de influență.
Acestea sunt bănuite de delapidarea mijloacelor bănești aflate la balanța instituției de învățământ, prin angajări fictive, precum și de pretinderea, acceptarea și primirea sistematică de mijloace financiare de la diverși agenți economici echivalente cu aproximativ 10% din valoarea contractelor de achiziție de bunuri, servicii și lucrări. Totodată, există bănuieli rezonabile că funcționarii ar fi primit bani de la părinții elevilor înmatriculați la studii, fără temei legal, sub diverse pretexte.
În cadrul operațiunii, ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliile și birourile persoanelor vizate, precum și la sediile unor agenți economici implicați în activitatea infracțională. De la fața locului, au fost ridicate documente contabile, contracte de achiziție, sume de bani, proveniența cărora urmează a fi stabilită și alte materiale relevante pentru cauză, iar directorul liceului și reprezentantul unui agent economic din municipiul Chișinău au fost reținuți pentru 72 de ore de către ofițerii CNA.
În prezent, Centrul Național Anticorupție, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere penală conform legislației în vigoare.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.












