Directorul General al ANSA a avut o întrevedere cu echipa Corporaţiei Financiare Internaţionale

Directorul General al ANSA a avut o întrevedere cu echipa Corporaţiei Financiare Internaţionale

Radu Musteața, Directorul General al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) i-a primit în vizită de lucru pe Galina Cicanci şi Felicia Pricop, reprezentanţii Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC), informează OFICIAL.

În cadrul discuţiilor, au fost abordate activităţile implementate în cadrul proiectului “Climatul Investiţional al Moldovei”, în special, evaluarea nivelului de pregătire a companiilor din Republica Moldova care intenţionează să exporte produse de origine animală în Uniunea Europeană, precum şi asistenţa acordată laboratoarelor din cadrul Centrului Republican de Diagnostică Veteriară (CRDV) în procesul conformării la rigorile europene.

Interlocutorii au agreat priorităţile de colaborare şi suport pentru perioada imediat următoare, acestea axându-se pe asistenţă mediului privat în eforturile de a implementa standardele UE, precum şi îmbunătăţirea capacităţilor de gestionare şi implementare a sistemelor informaţionale moderne în domeniile de competenţă ale Agenţiei şi alte domenii de interes comun.

Cristina Pendea

Share