Directorul FISM: Până la începerea unui nou an de studii planificăm recepționarea lucrărilor în 8 școli de circumscripție

Directorul FISM: Până la începerea unui nou an de studii planificăm recepționarea lucrărilor în 8 școli de circumscripție

Iurie Chiorescu, directorul Instituției Publice „Fondul de Investiții Sociale din Moldova”, împreună cu colegii, ieri, a participat la o ședință online cu reprezentanții misiunii Băncii Mondiale în Republica Moldova, condusă de Janssen Teixeira, informează OFICIAL.

Potrivit spuselor sale, discuțiile s-au axat asupra desfășurării activităților ce țin de monitorizarea procesului de implementare a subproiectelor în cadrul Componentei A.2 a Proiectului „Reforma Învățământului din Moldova” (PRIM), perspectivele de lucru, provocările care apar în condițiile actuale afectate de pandemia virusului COVID-19 și rezultatele scontate.

Alt subiect abordat în cadrul discuțiilor au vizat monitorizarea procesului de implementare Cadrului de Management de Mediu în procesul de renovare a instituțiilor de învățământ realizat de IP FISM în cadrul proiectului.

„Astfel, până la începerea unui nou an de studii planificăm recepționarea lucrărilor în 8 școli de circumscripție.

În total, în cadrul Componentei A.2 a Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” finanțat de Banca Mondială și gestionat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, prin intermediul IP FISM, urmează a fi renovate 17 instituţii de învăţămîât de circumscripţie, iar investiția pentru fiecare liceu se va ridica până la 700 mii dolari SUA. La moment, din numărul total de proiecte 4 sunt finisate, 11 – în proces de renovare, 1 instituție – la etapa de evaluare a ofertelor după licitație și 1 instituție – în proces de elaborare a devizului estimativ” – a comunicat Chiorescu.

Cristina Pendea

Share