Directorul FISM: Grupurile ţintă de beneficiari sunt populaţia săracă din comunităţile şi oraşele mici deprivate şi persoanele în dificultate
Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM) a împlinit 23 de ani de activitate. Potrivit directorului, Iurie Chiorescu, instituția este considerată drept un mecanism eficient de schimbare a atitudinii şi comportamentului populaţiei din comunităţi pentru sporirea activismului social şi a solidarităţii comunitare, precum şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei şi a grupurilor vulnerabile prin sporirea accesului la servicii sociale, informează OFICIAL cu referire la www.sputnik.md.
„Grupurile ţintă de beneficiari ai Proiectului sunt populaţia săracă din comunităţile şi oraşele mici deprivate şi persoanele în dificultate, precum şi orfanii, persoanele cu dizabilități ș.a. Instituția contribuie la dezvoltarea capacităţilor de organizare a acestor grupuri şi la sporirea sentimentului de responsabilitate pentru toate activităţile din comunitate prin implicarea lor directă în procesul de identificarea a necesităţilor lor stringente, implementarea propunerilor de subproiect şi asigurarea durabilităţii”, a declarat directorul FISM, pentru sursa citată.
Iurie Chiorescu mai spune că instituția pe care o reprezintă colaborează cu comunitățile beneficiare pe principii de parteneriat. Rolul FISM constă în susținerea financiara a 70%-85% din costul propunerilor de subproiect și în facilitarea și monitorizarea grupurilor comunitare care doresc să implementeze subproiecte. „Avem un spectru foarte larg de activități: îmbunătățirea condițiilor în grădinițe și școli, iluminare stradală, rețele de canalizare, contribuim la dezvoltarea infrastructurii ș.a. De exemplu, în cadrul proiectului destins tehnic și financiar acordat de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Moldova au fost implementate prin două tranșe 26 milioane de euro. Deja este petrecută licitația, iar până la sfârșitul anului, mai multe licee din țară vor fi renovate în totalitate”, a subliniat directorul FISM.
Potrivit spuselor sale, doar în acest an, peste 240 de primării din țară au beneficiat de 246 de subproiecte din partea FISM.
De menționat că, Fondul de Investiţii Sociale din Moldova este un proiect creat cu suportul Băncii Mondiale și al țărilor donatoare cu scopul de a contribui la implementarea Strategiilor Naționale de Dezvoltare în Moldova prin împuternicirea comunităţilor sărace şi a instituţiilor lor în gestionarea necesităţilor prioritare de dezvoltare. În anul 2018, statutul instituției a fost modificat, aceasta devenind o instituție publică.
Cristina Pendea