Directorul Agenției „Moldsilva” a efectuat o vizită de lucru la ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură Glodeni”
Directorul Agenției „Moldsilva”, Dumitru Cojocaru a efectuat o vizită de lucru la ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură Glodeni”, unde deja are loc implementarea parteneriatului și onorarea obligațiunilor contractuale cu Companiile „Mariles” și „A-Aranda” din Bulgaria, informează OFICIAL.
„Este vorba despre demararea colaborării cu cei doi agenți economici din străinătate, ce prevede producerea diferitor articole din lemn pentru necesitățile agriculturii. Dumitru Cojocaru a subliniat, în repetate rânduri, despre necesitatea vitală de restabilire a subdiviziunilor de debitare și prelucrare a lemnului, ce în loc să aducă profit entităților silvice din subordinea Agenției „Moldsilva” și implicit economiei Republicii Moldova, au fost ignorate, ajungând într-o stare deplorabilă. Totuși, cu inițiativă eficace și eforturi susținute, într-un timp record, aceste subdiviziuni ce au menirea producerii diferitor articole din lemn, au revenit în ritmul de activitate. Actualmente, ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură Glodeni”, dar și alte câteva întreprinderi silvice sunt antrenate la realizarea angajamentelor cu Companiile „Mariles” și „A-Aranda” din Bulgaria, iar acest semnal de intenții serioase și fapte concrete, aduc cu certitudine, prosperitate, bunăstare, siguranță și speranță”, se spune într-un comunicat de presă.
Cristina Pendea