Direcția regională Sud a Poliției de Frontieră a prezentat raportul de activitate pentru 6 luni

Direcția regională Sud a Poliției de Frontieră a prezentat raportul de activitate pentru 6 luni

Obiectivele, acțiunile desfășurate, impedimentele întâlnite, cât și rezultatele consemnate, au fost prezentate de către echipa managerială a Direcției regionale SUD în cadrul ședinței de lucru pentru primele șase luni. Darea de seamă a avut loc astăzi pe teritoriul fostului Sector al Poliției de Frontieră Slobozia-Mare.

Ținând cont că o mare parte a perioadei de referință la nivel național a fost instituită starea de urgență în vederea combaterii infecției COVID-19, rezultând stabilirea regimului special de traversare a hotarului țării, cu referință la sistarea activității mai multor puncte de trecere, atât la hotarul cu Ucraina, cât și cu România, ce a avut un impact direct asupra situației create la frontiera de stat.

În aceste condiții s-au diminuat semnificativ valorile traficului de persoane și mijloacelor de transport, cu 61,6% și respectiv 54,3% față de perioada similară a anului precedent. Direct proporțional cu numărul de autorizări peste frontieră la intrare în țară a fost și numărul de neautorizări, astfel încât a fost înregistrată o descreștere cu 64,4% pentru persoane și cu 59,4% pentru mijloace de transport. Acest indice a generat un aflux de evenimente nemijlocit la frontieră de stat, manifestat prin treceri/tentative de trecere ilegale a frontierei, cât și încălcări a regimului zonei de frontieră. Cele mai însemnate ilegalități s-au înscris la SPF Giurgiulești-2 și în SPF Cahul. Ce ține de frontiera verde s-a remarcat SPF Basarabeasca, SPF Vulcănești și SPF Copceac.

Referitor la derularea activităților de cooperare a Direcției regională Sud cu autoritățile publice locale și alte instituții de drept s-au desfășurat prin intermediul legăturii telefonice sau online fiind orientate în lupta cu COVID – 19, combatarea ilegalităților transfrontaliere, limitarea accesului în zona de frontieră, evitarea pericolelor de inundație.

De asemenea, colaborarea cu țările vecine a fost și ea adoptată la distanță, dar cu respectarea Acordurilor în vigoare și a Planurilor de cooperare încheiate. Prin intermediul Centrului de Contact Comun Galați au fost examinate 1757 cereri de asistenţă în diverse domenii.

Numărul de cauze penale, dispoziții, rapoarte informative, dosare speciale/de căutare și măsuri autorizate au cunoscut o creștere semnificativă în acest prim semestru comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Indicele de contravenții s-a mărit, respectiv și suma amenzilor încasate.

Au fost prezentate acțiunile întreprinse de către subdiviziunea de frontieră privind protejarea pesonalului în legătura cu COVID-19, îndeosebi cei aflați în prima linie, dar și minimalizarea transmiterii acestuia. S-a punctat prioritățile pentru perioada următoare în organizarea atribuțiilor de serviciu care implică pe alocuri necesitatea strigentă a suportului IGPF. Inclusiv se pune accent pe eficiența planificării serviciului și perfecționarea cunoștințelor și deprinderilor practice a personalului Direcției în controlul frontierei de stat.

La final, șeful Poliției de Frontieră Corneliu Groza a îndemnat efectivul subdiviziunilor de frontieră din sudul țării să-și organizeze profesionist serviciul, să fie insistenți și corecți în anumite acțiuni operative, să respecte în continuare măsurile de protecție individuală, impuse pe perioada pandemică.

Cristina Pendea

Share