Direcţia generală educație, tineret și sport din capitală are un nou şef adjunct

Direcţia generală educație, tineret și sport din capitală are un nou şef adjunct

Primăria municipiului Chişinău informează că de astăzi, Direcţia generală educație, tineret și sport (DGETS) din capitală are un nou șef adjunct, Andrei Pavaloi. Acesta a fost desemnat prin dispoziția Primarului general, după ce Rodica Guţu, şef al DGETS şi-a prezentat ieri demisia din funcție din proprie inițiativă.

Noul director adjunct al DGETS a activat anterior în calitate de şef al Direcţiei educaţie al sectorului Râşcani şi va asigura interimatul funcţiei de șef direcție generală, până la organizarea unui concurs în acest sens.

Andrei Pavaloi a fost prezentat astăzi colectivului de către primarul general, Ion Ceban, care le-a comunicat angajaţilor direcţiei că de gradul de implicare a fiecăruia, în domeniul educaţional municipal, depinde calitatea serviciilor prestate în instituțiile de învăţământ primar și secundar. ,,Ne dorim o generaţie sănătoasă şi bine pregătită”, a menţionat edilul capitalei.

Tot ieri și-au prezentat demisia din funcție din proprie inițiativă, doi din cei 3 şefi adjuncţi ai DGETS.

Amintim că primarul general, Ion Ceban, a solicitat luni, în cadrul ședinței operative, șefului Direcției generale educație, tineret și sport, Rodica Guțu să-și prezinte, benovol, demisia din funcție ca urmare a acuzațiilor care i se aduc referitor la administrarea defectuoasă a domeniului educațional.

Mihaela Rotari

Share