Din 1 iulie se modifică vârsta de pensionare pentru femei

Din 1 iulie se modifică vârsta de pensionare pentru femei

Începând cu  1 iulie 2024, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru femei este de 61 ani, iar  stagiul complet de cotizare  – 34 ani.

Totodată, pentru bărbați vârsta de pensionare rămâne neschimbată, constituind 63 ani, iar stagiul de cotizare – 34 ani, condițiile respective fiind stabilite de la 1 iulie 2019.

Conform prevederilor legii, reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulţi copii. Pentru ele vârsta de pensionare se diminuează cu 3 ani și de la 1 iulie 2024 constituie 58 ani.

Reamintim, că pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazurile în care a fost depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare – 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.

Mai comunicăm, că reieșind din stagiul complet  de cotizare prevăzut pentru femei  de la 1 iulie 2024, la stabilirea pensiei anticipate pentru carieră lungă acestea urmează să confirme 37 ani de stagiu contributiv de cotizare, iar în cazul bărbaților stagiul contributiv de cotizare rămâne neschimbat – de 39 ani.

Pentru a verifica vârsta de pensionare, vă îndemnăm să utilizați serviciul electronic „Calculatorul vârstei de pensionare”, disponibil pe site-ul oficial al instituției (www.cnas.gov.md), la secțiunea „Servicii electronice prestate de CNAS”. Acest serviciu permite utilizatorilor să afle anul în care vor putea solicita pensia pentru limită de vârstă.

Atenționăm că, cererile pentru solicitarea pensiilor pentru limită de vârstă pot fi depuse online de către deținătorii semnăturii electronice/mobile, accesând pagina web oficială a autorității – www.cnas.gov.md.

Share