
Deținut suspectat de șantaj și amenințare cu distrugerea bunurilor
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu polițiștii din Edineț, angajații ANP și procurorii din cadrul Procuraturii Hîncești- oficiul Leova, au efectuat percheziții într-o cauză penală pornită în anul 2024 privind crearea sau conducerea unei organizații criminale.
În urma efectuării unor măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că un deținut de la Penitenciarul nr. 17 – Rezina, condamnat la detențiune pe viață, având ca scop dobândirea bunurilor altor persoane prin șantaj, în interesul activității criminale a organizației „Kitaeț”, împreună cu alte persoane, în anul 2023, folosindu-se de mijloace de comunicare la distanță, ar fi contactat un bărbat de 60 de ani, proprietar al mai multor bunuri imobile și afaceri în raionul Edineț, și l-ar fi amenințat cu distrugerea bunurilor deținute, în cazul în care nu achită suma de 50.000 de euro, sub pretextul unei așa-zise „taxe de protecție”, pe care victima a refuzat să o plătească.
Astfel, în perioada lunilor iunie – iulie 2025, condamnatul a atras de partea sa mai mulți complici cu scopul promovării convingerilor „legilor hoțești”, iar unul dintre aceștia a pregătit amestecuri incendiare de tip „Molotov”, care au fost aruncate în curtea gospodăriei victimei din orașul Edineț, provocând un incendiu.
În acest context, oamenii legii au efectuat o percheziție în cadrul instituției penitenciare, în celula în care își ispășește pedeapsa deținutul, de unde au ridicat telefoane mobile utilizate la comiterea infracțiunii. Totodată, la Edineț, în apropierea locului faptei, a fost depistat o canistră cu benzină, folosită la confecționarea cocktailurilor „Molotov”.
Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, fiind recunoscute în calitate de învinuiți de săvârșirea infracțiunii de șantaj prin complicitate, în interesul unui grup criminal, cu distrugerea bunurilor victimei, iar condamnatul urmează să fie recunoscut în calitate de învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de pătrundere și folosire a obiectelor interzise în instituțiile penitenciare, organizarea șantajului în interesul unui grup criminal, precum și participarea la crearea unei organizații criminale.
În continuare, oamenii legii întreprind măsuri pentru a stabili toate persoanele implicate, precum și victimele care au suferit în urma acțiunilor infracționale ale grupului.