Deși a afirmat că nu are bunuri de declarat, vameșii i-au găsit marfă de mii de lei (VIDEO)
Haine, încălțăminte, produse alimentare și alte bunuri în cantități comerciale au fost depistate de funcționarii postului vamal „Criva 1”, tăinuite în pereții laterali ai unui microbuz marfar în vederea introducerii ilegale a acestora pe teritoriul Republicii Moldova, informează OFICIAL.
Cazul a fost înregistrat pe sensul de intrare în țară, atunci când, pentru control, s-a prezentat un cetățean moldovean în vârstă de 51 de ani, la volanul unui autovehicul de model Ford Transit.
Deși șoferul a afirmat că nu are bunuri de declarat, funcționarii vamali au dispus, în baza analizei de risc, inspectarea fizică a mijlocului de transport, fiind depistate peste 420 articole de încălțăminte, vestimentare și produse alimentare, tăinuite de la controlul vamal și fără acte de proveniență.
Conducătorul auto s-a eschivat de la declararea mărfurilor pentru a evita achitarea drepturilor de import prevăzute de normele legale, ignorând, totodată, restricțiile de introducere în țară a mărfurilor prohibite de către persoanele fizice.
Potrivit informațiilor preliminare, mărfurile erau transportate din Ucraina, iar valoarea estimativă a acestora se ridică la zeci de mii de lei.
Bunurile și mijlocul de transport au fost reținute și transmise subdiviziunilor specializate pentru continuarea cercetărilor în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și atragerii persoanei implicate la răspundere, conform prevederilor legale.
Mihaela Rotari