Descoperă „drumul pâinii”, parcurs la Franzeluța!

Descoperă „drumul pâinii”, parcurs la Franzeluța!

Astăzi, 16 octombrie, marcăm Ziua Mondială a Pâinii. Combinatul de Panificație„Franzeluța” S.A. are toate motivele pentru a da importanță acestei zile, întrucât este cel mai mare producător în industria de panificație din țară. În cele ce urmează, „Franzeluța” S.A. te invită într-o „călătorie” interesantă, în care vei descoperi ce se întâmplă înainte ca cel mai sfânt și mai străvechi aliment să ajungă pe masa familiei tale.

Se spune că pâinea dospește încă din sămânță, din toamnă până în primăvară, sub pământ. Roadele se văd târziu, abia în luna lui Cuptor, când lanurile de grâu copt se transformă într-o mare de spice blonde. După seceriș, grânele sunt pregătite pentru transformarea lor în făină – materia primă de bază a pâinii.

De aici, rolul le revine producătorilor, ai căror brutari știu cum ia naștere o pâineadevărată și o fac anume așa. De la bobul de grâu rumenit de razele soarelui, până la vatră, pâinea are o poveste lungă, complicată, dar nespus de frumoasă. Sunt zeci, sau chiar sute de personaje care fac parte din această poveste numită „Drumul pâinii” .

Totul începe de la maturarea și procesarea făinii. Aceasta trece printr-un șir de procese de purificare și îmbunătățire a proprietăților valoroase în obținerea unui produs de panificație absolut perfect. Paralel, „dăm viață” maielei, responsabilă de calitatea și gustul desăvârșit al pâinii, numită de brutari „inima” pâinii. Pornesc o serie de reacții biologice foarte importante: culturile pure cresc și se înmulțesc de la un gram până la sute de kg – extrem de necesare pentru frământarea plămădelii, iar rezultatul final al acestor reacții ne oferă o pâinică cu calități gustative superioare.

Odată ce avem pregătite toate ingredientele, facem popas în halele de producere. Aici are loc o adevărată magie! Se declanșează o avalanșă de combinații tehnologice: încorporăm făinurile, îmbinăm gusturile dulci cu cele sărate, dozăm componentele responsabile de arome, mixăm lichidele cu pulverizantele și toate acestea sunt omogenizate cu ingredientul minune – dragostea.

De la plămădeală până la un aluat dospit parcurgem minimum patru ore, în cazul pâinii de grâu, și minimum 15 ore în cazul celei cu secară. După această perioadă zbuciumată de frământare, divizare și modelare, această bucățică de aluat are nevoie de relaxare, timp în care își va dubla volumul, își va intensifica aromele și va căpăta o textură fină și elastică.

Ajungem la cea mai importantă fază din procesul tehnologic – coacerea. Abia în această ultimă etapă, savurăm rodul muncii, iar ingredientele utilizate la prepararea aluatului se transformă într-un produs alimentar comestibil. Înainte de a aşeza bucăţile de aluat pe vatra cuptorului pentru coacere, se execută câteva operaţii premergătoare, care constau în umezirea suprafeţei și crestarea acestora. Umezirea (spoirea ) bucăţilor de aluat contribuie la formarea luciului cojii produselor, cât şi la ameliorarea elasticităţii suprafeţei. Crestarea aluatului constă în tăierea superficială a bucăţilor de aluat dospit, înainte de a fi introduse în cuptor, evitându-se astfel crăparea cojii.

Pentru timpul de coacere, care durează de la 22 de minute până la aproape o oră, brutarii sunt înarmați cu o doză de răbdare, iar suspansul este la cote maxime. Calificativele rezultatului muncii sunt vizibile abia la ieșirea pâinii din cuptor, atunci când ea apare rumenă, fierbinte și zâmbitoare. Este momentul când mirosul de pâine coaptă inundează împrejurimile, iar satisfacția celor implicați în drumeție este de nedescris.

Doar câțiva pași i-a mai rămas pâinii pentru a parcurge întregul drum și a ajunge pe masa consumatorului. Va merge printr-un labirint de răcire, purtată lent spre cuțitele care o vor felia frumos, apoi îmbrăcată într-o „haină” (ambalaj) care îi va scoate în evidență toate calitățile ei nutritive.

Combinatul de panificație „Franzeluța” S.A. adună în pâinea pe care o oferă, cele mai importante și benefice substanțe nutritive de care are nevoie organismul uman, la fel cum masa adună cei mai importanți membri ai familiei împreună.

Share