Descarcerare la Căușeni. Un automobil a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac
În prima jumătate a zilei de 17 august, curent, salvatorii din Căușeni au fost solicitați să intervină pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma unui accident de circulație. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora11:22.
Potrivit primelor informații pe traseul R 30, în apropierea orașului Ștefan Vodă un autoturism de model Mitsubishi condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac. În consecință, conducătorul auto a rămas încarcerat în fiarele vehiculului. La fața locului pentru lucrări de deblocare au intervenit salvatorii din cadrul DRSE Căușeni.
Angajații direcției au reușit să descarcereze persoană, iar după finalizarea operațiunii aceasta a fost preluată de echipa de medici veniți la fața locului și transportată pentru îngrijiri medicale.
Tot în aceiași zi, la ora 21:10 salvatorii din cadrul DRSE Căușeni au fost solicitați să intervină la alt accident rutier pe traseul R 30, în apropierea localității Olănești, raionul Ștefan Vodă, unde un automobil de model Lexus la volanul căreia se afla un tânăr de 25 ani, a derapat de pe partea carosabilului și s-a tamponat într-un copac. Cetățeanul sus menționat în stare conștientă a fost preluat de către ambulanță.