Denunțat la SPIA de către o viitoare polițistă, după ce ar fi pretins și acceptat bani pentru a facilita obținerea unui permis de conducere

Denunțat la SPIA de către o viitoare polițistă, după ce ar fi pretins și acceptat bani pentru a facilita obținerea unui permis de conducere

Un bărbat din Chișinău a fost reținut de ofițerii de SPIA și Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, fiind vizat într-un dosar de trafic de influență.

Acesta ar fi pretins suma de 1.000 de euro pentru a ajuta o persoană să obțină mai ușor permisul de conducere de categoria B, însă a primit în final 19.400 de lei, după ce suma a fost convertită în moneda națională.

Bănuitul ar fi susținut că are influență asupra angajaților Secției înmatriculare vehicule mun. Chișinău a ASP și că îi poate determina pe aceștia să o ajute la promovarea examenului auto, cu eliberarea ulterioară a permisului de conducere de categoria B.

În baza denunțului, ofițerii SPIA și procurorii PCCOCS au deschis un dosar penal pentru trafic de influență, și l-au reținut pe bănuitul în momentul transmiterii banilor.

Drept urmare a efectuării percheziției corporale, asupra persoanei bănuite au fost depistate și ridicate mijloacele bănești în sumă de 19.400 lei.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă în mărime de la până la 150 000 lei sau cu închisoare de până la 6 ani.

Share