Democrații au decis să se inspire de peste Prut. Uite ce au făcut!
Un grup de democraţi din Rezina din care fac parte primari ai localităților aleși pe listele PDM, reprezentanți ai administrației publice locale de nivelele I și II, oameni de afaceri, inclusiv membri ai Clubului tinerilor și familiilor tinere din cadrul OT PDM au efectuat o vizită de lucru în orașul bucovinean Gura Humorului. Vizita a avut loc în cadrul Acordului de cooperare, semnat în noiembrie 2014 de către primarii orașelor Rezina și Gura Humorului, având ca scop efectuarea schimbului de experienţă în domeniul administraţiei publice.
În debut, membrii delegației rezinene au fost invitați la primărie, unde s-au întâlni cu primarul și viceprimarul de Gura Humorului, respectiv, Marius Ioan Ursaciuc și Grațian Decebal Gherghel.
Orașul Gura Humorului are 15 mii de locuitori, că în trecut a fost o zonă minieră, iar când s-au închis minele și 80 la sută din populație a intrat în șomaj, a venit marea provocare pentru autoritățile localității. ”Atunci, am identificat ca unică modalitate de dezvoltare economică turismul. Din 2005 am dobândit statutul de stațiune turistică de interes național, spune dl primar. La moment, peste 20 la sută din venituri vin din acest domeniu, 40 la sută din populație fiind ocupată în turism. Toate acestea au fost posibile prin atragere de fonduri europene”, a comunicat Marius Ioan Ursaciuc, primar de Gura Humorului de 10 ani, la al treilea mandat.
Edilul a mai informat că, din 2004 încoace în localitate, prin diferite programe, au fost atrase investiții de circa 57 de milioane de euro. Aceste investiții au asigurat un salt economic considerabil – dacă în 2003 veniturile proprii constituiau circa 2,5 de milioane de euro, acum acestea sunt de 29 de milioane de euro.
La rândul său, preşedintele raionului Rezina, democrata Eleonora Graur s-a arătat impresionată de realizările autorităţilor locale din Gura Humorului, care au reuşit să transforme localitatea în oraş prosper şi modern. ”Suntem astăzi la dumneavoastră cu o echipă mare, ca să luăm din experiența de la Gura Humorului, ne dorim ca localitățile raionului Rezina să aibă parte de o asemenea dezvoltare, ca și orașul care ne găzduiește”, a spus Eleonora Graur.
Viceprimarul de Gura Humorului, Grațian Decebal Gherghel, a exprimat disponibilitatea de a le fi alături rezinenilor cu sfaturi, cu experiență, inclusiv administrativă, în drumul spre integrarea europeană, pe care a pornit statul nostru.
Ulterior, membrii delegației din Rezina, însoțiți de gazde, au avut prilejul să vadă cu ochii proprii cum funcționează câteva întreprinderi din Gura Humorului.
Doina Secrieru
Cei de la PD sun o fractiune puternica, cred ca nu degeba au crescut cu 4 mandate la aceste alegeri si bravo tinerilor care au curajul de a face ceva in tara asta reesind din exemplu la altii.
Nu ar fi rau ca si primarul Chsinaului sa intreprinda asa o vizita si sa mai ea exemplu de la altii, nu ca de asta, dar 8 ani a tot batu pasul pe loc.
Orice lucru bun trebuie preluat si de aplicat in Moldova.
Imi place cind aud vesti bune din teritoriu. Daca la Chisinau se dau lupte politice, in raionele Moldovei democratii lucreaza foarte bine.
Schimbul de experienta este binevenit, mai ales acum cind se va implementa acordul de asociere, romanii au experienta in acest domeniu si avem ce invata de la ei….
schimbul de experienta niciodata nu incurca, e o buna practica, pe ai nostri primari de nivelul I si II mai des trebuie de scos in afara tarii dupa exemple de buna guvernare la nivel local.