Deficienţe în legătură cu funcționalitatea și eficiența procesului de stabilire a pensiilor militarilor

Deficienţe în legătură cu funcționalitatea și eficiența procesului de stabilire a pensiilor militarilor

Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Mircea Buga, a participat ieri, 27 octombrie 2015, la prezentarea Raportului auditului de performanță privind sistemul de pensii în Republica Moldova.

Raportul conține analiza complexă a sistemului de pensionare din Republica Moldova, precum și recomandări în vederea sustenabilității sistemului de pensii și eficienței cadrului legislativ și normativ.

“Apreciem înalt elaborarea documentului consolidat al auditului sistemului de pensii în Republica Moldova și consideră oportune constatările echipei de audit în contextul reformei sistemului de pensii, demarate de către minister”, a declarat Mircea Buga.

Poziţia Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF) referitoare la unificarea sistemului de pensii, ajustarea cadrului legal, modernizarea şi perfecţionarea sistemului de evidenţă şi depozitare a datelor despre pensionari este reiterată şi în documentul prezentat de către Curtea de Conturi.

Totodată, prin efectuarea auditului s-a constatat deficienţe în legătură cu funcționalitatea și eficiența procesului de stabilire a pensiilor militarilor, de exemplu: tratarea neuniformă a normelor legale, lipsa unui audit intern sau a unei evidențe exhaustive prin intermediul unui sistem informațional performant. În acest sens, recomandările Curţii de Conturi rezidă în consolidarea capacităților instituționale ale subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Apărării responsabile de acordarea pensiilor.  Astfel, este necesar instituirea unei singure instituții responsabile de stabilirea și achitarea pensiilor categoriilor menționate.

Casa Națională de Asigurări Sociale deţine 97% din sistemul informaţional referitor la asigurările sociale din Republica Moldova, iar MMPSF recomandă preluarea acestor atribuții de la Ministerul Apărării și Ministerul Afacerilor Interne, prin ajustarea corespunzătoare a sistemului informațional CNAS în acest sens.

 

Mihaela Rotari

 

Share