Declarația de recunoaștere a Actului Unirii din 1918 va fi votată în PMAN

Declarația de recunoaștere a Actului Unirii din 1918 va fi votată în PMAN

Asociația Obștească CPDF „Sirius” cheamă cetățenii, la 25 martie 2018, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), pentru votarea Declarației de recunoaștere a Actului Unirii din 1918, transmite Oficial.

Membrii Asociației au menționat că Declarația dată va fi transmisă și autorităților pentru a fi recunoscut.

Membrii Asociației reiterează că semnarea Declarațiilor de Unire este una perfect legală.

„Cetățenii sunt cei care aleg primarii și consilierii și prin adoptarea acestor Declarații ei exprimă voința alegătorilor, iar voința acestora e supremă în țară”, a spus juristul Anatolie Petrici.

De asemenea, ei menționează că, din cauza semnării acestor Declarații, unii primari și consilieri sunt sesizați de organele de drept pentru a le anula.

„Noi le răspundem: Toate Declarațiile sunt simbolice și primarii care le semnează nu fac nimic împotriva legii. Aceste decizii nu sunt acțiuni ale localităților de a-și declara independența sau de a-și păstra suveranitatea, sunt politice”, a mai spus juristul.

Acțiunea Civică a fost fondată în luna august a anului trecut de către un grup de cetățeni uniți de ideea Reîntregirii care, potrivit membrilor ei, „este unica posibilitate de a scoate țara din colapsul în care există”.

Doina Secrieru

Share