Decis! Un grup de lucru va elabora un proiect privind introducerea „integrării europene” în Constituție

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat astăzi un proiect de hotărâre privind crearea grupului de lucru care va elabora documentul prin care va fi revizuită Constituția și va fi inclusă clar noțiunea de „integrare europeană” ca element definitoriu al identităţii constituţionale a Republicii Moldova, informează Oficial.

Proiectul de hotărâre a fost înregistrat în Parlament de Partidul Democrat din Moldova. Andrian Candu, președinte al Parlamentului, deputat democrat, coautor al acestei inițiative, a menționat că integrarea europeană trebuie să fie o cale ireversibilă, indiferent de culorile politice ce vor veni în Parlament.

Ce ține de grupul de lucru, Candu a spus că este constituit de reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare, dar și specialiști în domeniul politicii externe.

„Termenul de elaborare a documentului pentru revizuirea Constituției este de 45 de zile. Conform tuturor procedurilor, ar urma să adoptăm acest proiect de lege la sfârșitul viitoarei sesiuni parlamentare”, a subliniat Candu.

În urma adoptării proiectului de hotărâre, fracțiunile parlamentare au delegat reprezentanți în cadrul grupului. Astfel, din partea PDM vor participa Raisa Apolschii și Sergiu Sîrbu, din partea grupului Popular European – Eugen Carpov și Mihaela Spătaru. PSRM nu a delegat nici un reprezentant, subliniind că nu e de acord nici cu acest grup, dar nici cu această modificare a Constituției. PLDM nu a înaintat nici un candidat și a menționat că PDM este „selectiv” în acțiuni – lucru susținut și de PL, care, de asemenea, nu a înaintat nici un membru. Și PCRM a refuzat să participe în cadrul grupului.

Doina Secrieru

Share