Decis! Aeroportul Internațional Chișinău va fi redenumit în memoria compozitorului Eugen Doga

Decis! Aeroportul Internațional Chișinău va fi redenumit în memoria compozitorului Eugen Doga

Aeroportul Internațional Chișinău va fi redenumit în memoria marelui compozitor Eugen Doga, în semn de recunoștință și respect față de contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea și promovarea culturii Republicii Moldova. Guvernul a aprobat o hotărâre în acest sens. 

Astfel, Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” devine un simbol nu doar al transportului, ci și al patrimoniului artistic și spiritual al țării noastre. „Moldova poate genera talente extraordinare, talente universale”, a accentuat prim-ministrul Dorin Recean.

Maestrul Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937 și s-a stins din viață pe 3 iunie 2025. Fiind un titan al operei muzicale, Eugen Doga, timp de peste jumătate de secol, ne-a reprezentat cu demnitate și a dus cu onoare faima țării noastre în lume.

Renumitul compozitor a lăsat în urma sa un patrimoniu cultural imens: peste 200 de lucrări pentru film și teatru, zeci de piese simfonice, romanțe și valsuri. Creațiile artistice pe melodiile sale au fost traduse în sute de limbi, iar valsul său din „Gingașa și tandra mea fiară” este considerat o capodoperă muzicală a secolului XX. Muzica marelui maestru a răsunat la deschiderea Jocurilor Olimpice din 1980, 2014 și 2022 și a dus Moldova pe scenele mondiale.

Menționăm că este o practică frecventă ca aeroporturile internaționale să poarte numele unor personalități notorii, de exemplu: Aeroportul „Frederic Chopin” din Varșovia, Aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris sau „Leonardo da Vinci” din Roma.

Share