De ce tinerii sunt tot mai tentați de țigări? Răspuns…

De ce tinerii sunt tot mai tentați de țigări? Răspuns…

Vicedirectorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Ion Șalaru, a spus de ce tinerii sunt tot mai tentați de țigări, informează OFICIAL.

„Potrivit Biroului Naţional de Statistică, aproape fiecare al șaselea tânăr din Republica Moldova este fumător. Fumatul este unul dintre cele mai acceptate obiceiuri în rândul adolescenților. Potrivit Studiului Global al Adolescenților despre Fumat (GYTS, 2019), 16,3% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani sunt fumători activi, iar aproximativ 10% dintre aceștia folosesc alte tipuri de produse din tutun decât țigaretele obișnuite. Mai mult de un sfert dintre adolescenți sunt expuși la fumul de tutun la domiciliu. Prezenţa produselor de tutun în magazinele alimentare creează un sentiment de siguranţă pentru tineri. Astfel, ţigările nu sunt percepute ca fiind periculoase dacă le cumperi din locul din care procuri pâine şi lapte. Un alt motiv este şi accesibilitatea acestor produse. Un impact major o are şi publicitatea agresivă și promovarea intensă a consumului de tutun. Totodată, tinerii sunt tentaţi din punct de vedere psihologic să se apuce de fumat”, a comunicat reprezentantul Agenției.

Fiind întrebat dacă există vreo variantă „mai sigură” de a fuma, Șalaru a spus: „Răspunsul la această întrebare este un categoric NU. Orice țigară fumată îi face rău organismului și chiar și fumatul ocazional este periculos. Adesea, oamenii cred că, înlocuind țigările cu unele cu un conținut mai mic de gudron și nicotină, pot să fumeze în continuare și să fie în siguranță, însă acest lucru nu este adevărat. Atunci când oamenii fac trecerea către acest tip de țigarete, frecvent, măresc cantitatea de țigări fumate în total și, de asemenea, tind să inspire mai profund pentru a simți același efect oferit de nicotină. Cea mai sigură cale de a elimina efectele negative ale fumatului asupra sănătății este renunțarea completă la țigări”, a conchis Șalaru.

Doina Secrieru

Share