De astăzi elevii revin la ore
Astăzi, 1 septembrie 2022, în instituțiile de învățământ din țară va suna clopoțelul care va chema elevii la ore, informează OFICIAL.
Toate instituțiile de învățământ vor desfășura careuri festive, care vor marca începutul noului an școlar.
Prima oră din anul școlar 2022/2023 va fi dedicată eroilor căzuți în războiul de la Nistru „Anul Recunoștinței”. O decizie în acest sens a fost luată de Ministerul Educației și Cercetării în baza unei circulare.
„Activitatea dedicată sărbătorii tradiționale primul sunet se va desfășura în toate instituțiile de învățământ general la 1 septembrie 2022, ora 8.30, iar durata activității nu va depăși 45 de minute. Oficial, activitatea dedicată primului sunet va începe cu onorarea simbolurilor de stat ale Republicii Moldova”, se arată în circulara emisă de MEC.