Dan Perciun a înmânat drapelul de stat echipei de sportivi  care va reprezenta țara noastră la Jocurile Mondiale Universitare 2023

Dan Perciun a înmânat drapelul de stat echipei de sportivi care va reprezenta țara noastră la Jocurile Mondiale Universitare 2023

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a înmânat  drapelul de stat al Republicii Moldova echipei de 18 sportivi și sportive care va reprezenta țara noastră la Jocurile Mondiale Universitare 2023. Evenimentul va avea loc în perioada 28 iulie-8 august, în orașul Chengdu, Republica Populară Chineză. 

În cadrul festivității, Dan Perciun a felicitat sportivii pentru rezultatele obținute și curajul de care dau dovadă, menționând că participarea tinerilor în cadrul evenimentelor internaționale contribuie la promovarea imaginii întregii țări. Totodată, ministrul i-a înmânat Maestrului Emerit al sportului Dan Olaru, drapelul Republicii Moldova, care va fi purtat de echipă în cadrul competiției. Dan Olaru a fost desemnat portdrapelul țării noastre la Jocurile Mondiale Universitare 2023.

„Sportul din Republica Moldova reușește să înregistreze un șir de rezultate remarcabile datorită vouă, dragi sportivi. Voi sunteți adevărați promotori ai țării, pentru că reușiți să înregistrați rezultate de care este mândru fiecare dintre noi atunci când drapelul Republicii Moldova este arborat la cele mai importante competiții internaționale. Vă mulțumesc pentru sacrificiile pe care le faceți, pentru că sportul de performanță înseamnă sacrificiu, determinare și reziliență. Vă urez mult succes și sper să avem rezultate frumoase. Indiferent de acestea, sunteți mândria țării noastre prin tot ceea ce faceți”, a menționat Dan Perciun.

Programul Jocurilor Mondiale Universitare include 15 probe obligatorii și alte 3 probe alese de Comitetul Organizatoric din China. Țara noastră va participa la 8 probe sportive: atletism, judo, tir cu arcul,  taekwondo WTF, înot, scrima, canotaj, tenis de masă.

Prima participare a Republicii Moldova la Universiada Mondială a avut loc în anul 1995. Până în prezent, țara noastră a cucerit, în total,  la Universiadele Mondiale 27 medalii (patru medalii de aur, patru de argint și 19 medalii de bronz).

Jocurile Mondiale Universitare sunt organizate de Federația Internațională a Sportului Universitar (FISU) o dată la 2 ani. Este unul dintre cele mai mari foruri sportive din lume. Anul acesta evenimentul se află la cea de-a 31-a ediție și va întruni 10 mii de sportivi din  circa 190 de state ale lumii.

Share