Curtea de Conturi va asigura președinția Rețelei Instituțiilor Supreme de Audit din țările candidate și potențial candidate UE

Curtea de Conturi va asigura președinția Rețelei Instituțiilor Supreme de Audit din țările candidate și potențial candidate UE

Conducătorii instituțiilor supreme de audit (ISA) membre ale Rețelei ISA din țările candidate și potențial candidate pentru aderare la Uniunea Europeană (UE) s-au întrunit, la data de 20 decembrie, în cadrul unei ședințe online.

La eveniment au participat conducătorii și ofițerii de legătură din carul ISA Albania, Bosnia și Herțegovina, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Ucraina. Curtea de Conturi a Republicii Moldova a fost reprezentată de Marian Lupu, președinte și Violeta Balan, șefă Secție relații externe și comunicare.

De asemenea, la ședință au fost prezenți observatori și parteneri ai Rețelei, reprezentanții Curții de Conturi Europene, SIGMA și ai Comitetului de Contact al ISA din cadrul UE.

În cadrul ședinței au fost puse în discuție progresele înregistrate în implementarea Planului de acțiuni al Rețelei pentru perioada 2022-2024, precum și activitățile care urmează a fi întreprinse până la finele anului 2024.

În alocuțiunea sa, Marian Lupu a remarcat importanța acestui for pentru consolidarea capacităților instituționale și alinierea la standardele internaționale de profil. Cooperarea și schimbul de experiență vor facilita eforturile depuse de țările candidate și potențial candidate pentru îndeplinirea cerințelor UE în domeniu auditului public extern, pe calea aderării la Uniunea Europeană, a menționat Președintele Curții de Conturi.

Conducătorii instituțiilor supreme de audit au aprobat Cadrul de cooperare al Rețelei, document care stipulează modul de organizare și funcționare a forului, criteriile de aderare, domeniile de cooperare  etc.

Astfel, în conformitate cu noul Cadru de cooperare, Curtea de Conturi a Republicii Moldova va asigura președinția Rețelei Instituțiilor Supreme de Audit din țările candidate și potențial candidate în următoarea perioadă. Menționăm că CCRM a devenim membru al acestui for la finele anului 2022.

Share