Curtea de Conturi și Ministerul Finanțelor au pus în discuție necesitatea asigurării independenței financiare a instituției

Curtea de Conturi și Ministerul Finanțelor au pus în discuție necesitatea asigurării independenței financiare a instituției

O ședință de discuții privind independența Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) la care au participat președinta Curții de Conturi, Tatiana Șevciuc, ministra Finanțelor, Victoria Belous, consilierul principal de politici SIGMA, Alastair Swarbrick, expertul UE, Peeter Latti, precum și reprezentanți ai Curții de Conturi și Ministerului Finanțelor (MF).

Președinta Curții de Conturi a informat despre proiectul de lege, elaborat de Curtea de Conturi, pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 260/2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova, care prevede reglementarea mecanismului de elaborare și aprobare a bugetului Curții de Conturi, pentru a asigura independența financiară a instituției.  Dna Șevciuc a reiterat importanța cooperării CCRM și MF pentru promovarea modificărilor necesare, în contextul îndeplinirii recomandărilor din rapoartele Comisiei Europene și inițiativei SIGMA, în contextul necesității asigurări independenței financiare a CCRM.

Consilierul SIGMA și expertul UE au abordat aspecte importante privind prevederile standardelor internaționale și bunelor practici europene în materie de asigurare a independenței financiare Instituției Supreme de Audit. În context, a fost accentuată importanța conlucrării instituțiilor statului pentru a implementa acțiunile trasate în domeniul fortificării auditului public extern în procesul aderării la UE.

Părțile au convenit să continue discuțiile pentru a examina situația actuală privind asigurarea independenței financiare a CCRM și a identifica soluția optimală  de asigurare a acesteia. Runda de discuții se încadrează în acțiunile comune ale Inițiativei SIGMA și Curții de Conturi, în contextul consolidării funcției de audit public extern în Republica Moldova.

Share