Curtea de Conturi a Republicii Moldova, la București

Curtea de Conturi a Republicii Moldova, la București

Subiectele principale ale discuțiilor au urmărit un transfer vast de experiență și bune practici privind auditul absorbției și implementarea fondurilor Uniunii Europene puse la dispoziția țării noastre, fiind asumată responsabilitatea comună de gestiune și control al programelor finanțate din fondurile Uniunii Europene.

Instituțiile românești, în manieră unanimă, și-au expus toată deschiderea în vederea sprijinului instituțiilor din țara noastră pentru consolidarea managementului și buna gestionare a mijloacelor financiare, a patrimoniului public, pentru promovarea responsabilității, a corectitudinii și a celor mai bune practici în domeniile de audit al resurselor publice și al fondurilor UE și, nu în ultimul rând, în vederea asistenței pentru îmbunătățirea gradului de absorbție a fondurilor europene alocate.

A fost salutată și discutată inițiativa CCRM privind solicitarea suportului Delegației UE pentru consolidarea cunoștințelor și expertizei de domeniu în cadrul unui proiect de asistență tehnică finanțat de UE.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanții Autorității de Management din România pe programele de cooperare transfrontalieră, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, au avut loc câteva sesiuni tehnice de lucru cu echipa Serviciului Autoritatea de Management a Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020 și a Serviciului Autoritatea de Management a Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre. În timpul discuțiilor au fost prezentate două programe de cooperare transfrontalieră eligibile pentru Republica Moldova:

  1. Programul operațional comun România – Republica Moldova 2014-2020 cu un buget de 81 milioane euro și
  2. Programul operațional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 cu un buget de 49 milioane euro, ambele bugete fiind oferite de UE.

Pentru Programul operațional comun România – Republica Moldova 2014-2020 sunt propuse patru obiective tematice: Suport pentru educație, cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare; Promovarea culturii și conservarea patrimoniului istoric local; Îmbunătățirea accesibilității regiunilor, dezvoltarea transportului și rețelelor de comunicare; Provocări comune în domeniul siguranței și securității.

De menționat că Programul operațional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 vizează două obiective bine structurate: Promovarea afacerii și antreprenorialului și Promovarea protecției mediului și reducerea în comun a deșeurilor marine.

Partea prezentatoare a ținut să elucideze în special importanța diseminării experiențelor și a impactului atins în urma implementării proiectelor finanțate în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră.

Agenda de transformare a țării este ghidată de prioritățile Acordului de Asociere cu UE, iar CCRM, de comun cu toate instituțiile statului, urmează să depună eforturi pentru a facilita utilizarea eficientă a asistenței externe având ca obiectiv creșterea bunăstării cetățenilor.

Mihaela Rotari

Share