Curtea de Conturi a prezentat în Comisia parlamentară concluziile auditului financiar la Ministerul Mediului

Curtea de Conturi a prezentat în Comisia parlamentară concluziile auditului financiar la Ministerul Mediului

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a prezentat astăzi, 7 mai, în cadrul Comisiei de control al finanțelor publice, rezultatele auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Mediului încheiate la 31 decembrie 2023.

Alexandru Munteanu, membru al CCRM, însoțit de echipa de audit, a prezentat principalele constatări și recomandări ale raportului financiar, care au stat la baza exprimării opiniei cu rezerve.

Astfel, Ministerul Mediului nu a asigurat evaluarea și contabilizarea terenurilor fondului forestier cu suprafața de 334,29 hectare și ale fondului apelor cu suprafața de 326,8 hectare. Această omisiune a dus la o subevaluare încadrată între 3,8 și 24,5 miliarde de lei a grupei de conturi „Acțiuni și alte forme de participare în capital în interiorul țării”.

Totodată, Ministerul Mediului nu a transmis către gestionari sau fondatori volumele de investiții efectuate în perioada anilor 2019–2023 în obiective gestionate de terți. Acestea au fost înregistrate necorespunzător în categoria „Construcții speciale”, în loc să fie reflectate la „Investiții capitale în active în curs de execuție”, cu majorarea ulterioară a soldului contului cu suma de 265,1 milioane de lei.

În raportul de audit se semnalează că Ministerul Mediului, contrar cadrului normativ, a inclus în capitalul social 8 Întreprinderi silvice de stat, 26 de clădiri, care fac parte din proprietatea publică de stat, astfel valoarea „Acțiunilor și altor forme de participare în capital în interiorul țării” fiind supraevaluată cu 7,1 milioane lei.

În plus, Ministerul Mediului păstrează eronat, în evidențele contabile, valoarea capitalului social a două întreprinderi de stat, deși fondatorul legal al acestora este Agenția Proprietății Publice. Aceasta a condus la dublarea pozițiilor bilanțiere și la o supraevaluare cu 4,6 milioane lei.

De asemenea, au fost identificate deficiențe legate de neînregistrarea a 3,3 mii de ha de terenuri ale fondului forestier date în arendă de către Agenția „Moldsilva”, dintre care asupra 1,14 mii ha în RBI sunt înregistrate drepturile patrimoniale. Ca rezultat soldul grupei de conturi „Terenuri” a fost subevaluat estimativ cu sume între 83,8 milioane lei și 243,2 milioane lei.

Auditul a mai constatat că ministerul nu a transmis beneficiarilor valoarea investițiilor efectuate anterior exercițiului bugetar în activele gestionate de terți. Acest fapt a împiedicat capitalizarea acestor investiții și calcularea uzurii, determinând o supraevaluare de 31 milioane lei în conturile „Mașini și utilaje”.

Cu referire la alte aspecte care nu au influențat opinia de audit, Curtea de Conturi a menționat și despre lipsa unor politici clare de evidență contabilă privind evaluarea vegetației forestiere – copaci, păduri, arbuști – care constituie bunuri ale statului și sunt parte a domeniului public. Totodată, s-au semnalat deficiențe referitoare la clasificarea neconformă a alocațiilor destinate implementării politicii de stat în domeniul mediului, precum și deficiențe în ceea ce privește buna guvernanță.

În cadrul misiunii de audit, realizate în anul precedent, au fost înaintate 11 recomandări, menite să contribuie la remedierea neconformităților constatate. Se atestă că o parte din entități, pe parcursul mai multor ani, nu au întreprins măsuri pentru realizarea recomandărilor înaintate, inclusiv a celor cu impact financiar. Evaluarea gradului de implementare a recomandărilor denotă că 4 recomandări au fost implementate integral,  3 implementate parțial, și 4 recomandări nu sunt implementate, nivelul de implementare fiind de 54,5%. Majoritatea recomandărilor neimplementate țin de nedelimitarea terenurilor și de neînregistrarea drepturilor patrimoniale.

Share