Curtea de Conturi a examinat gestionarea patrimoniului și a finanțelor publice de către satul Ghidighici

Curtea de Conturi a examinat gestionarea patrimoniului și a finanțelor publice de către satul Ghidighici

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a examinat, la 29 martie curent, Raportul auditului asupra rapoartelor financiare ale unității administrativ-teritoriale (UAT) satul Ghidighici, încheiate la 31 decembrie 2020 și Raportul auditului conformității asupra procesului bugetar și gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială satul Ghidighici în anii 2019 și 2020.

Satul Ghidighici este o UAT de nivelul I din mun. Chișinău, care cuprinde o suprafață totală a terenurilor de 2378,32 ha și are o populație de circa 5,2 mii locuitori. Din bugetul local sunt finanțate 6 instituții, cu un efectiv de personal aprobat, pentru anul 2019, în număr de 78 unități și, respectiv, pentru anul 2020 – 79 unități. De asemenea, UAT satul Ghidighici este fondatorul Întreprinderii municipale „Ghidighici-Service SRL” și a  Instituției medico-sanitare publice IMSP „Centru de Sănătate Ghidighici”.

Bugetul UAT Ghidighici pentru anul 2019 a fost executat la partea de venituri în sumă de 14133,68 mii lei și la partea de cheltuieli – în sumă de 11012,61 mii lei.  Bugetul pentru anul 2020 a fost executat la partea de venituri în sumă de 16150,08 mii lei și la partea de cheltuieli – în sumă de 15892,84 mii lei.

Scopul auditului financiar a constat în oferirea unei asigurări rezonabile că, rapoartele financiare consolidate ale unității administrativ-teritoriale satul Ghidighici nu sunt afectate de denaturări semnificative, cauzate de fraude sau erori, precum și emiterea unei opinii.

În opinia echipei de audit, rapoartele financiare nu prezintă o imagine corectă și fidelă în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil. Opinia contrară a fost determinată de un șir de neconformități, precum:

  • subevaluarea grupei de conturi 371 “Terenuri”, urmare a necontabilizării a 195,82 ha de terenuri, proprietate publică locală, în valoarea de 157,36 milioane lei;
  • subevaluarea grupei de conturi 313 “Instalații de transmisie” cu cel puțin 23,6 mil. lei, ca urmare a necontabilizării și nerecunoașterii a infrastructurii tehnico-edilitare a sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare, a rețelelor de gaze și de iluminat stradal;
  • subevaluarea grupei de conturi 311 “Clădiri”, ca urmare a necontabilizării a 17 bunuri imobile, drepturile de proprietate asupra cărora aparțin administrației publice locale (APL) satul Ghidighici, etc.

Principala cauză care a stat la baza acestor iregularități este neimplementarea sistemului de control intern managerial, menit să asigure buna guvernanță în cadrul entității auditate.

Probele de audit, acumulate în cadrul misiunii auditului de conformitate, confirmă acest fapt și indică asupra unor zone și acțiuni care nu corespund exigențelor și, implicit, spiritului regularității.
Astfel, auditul a constatat, de asemenea, nereguli admise de către APL Ghidighici în procesul de evaluare și administrare a veniturilor bugetare, generate de lipsa informațiilor credibile aferente valorii bazei de calcul a unor impozite și taxe, precum și în urma unei colaborări ineficiente între APL și Serviciului Fiscal de Stat (SFS), care au condus la:

  • estimarea incorectă a veniturilor proprii ale UAT Ghidighici, la unele componente fiind aprobate venituri mai mari, iar la altele mai mici, comparativ cu veniturile real executate;
  • subestimarea veniturilor din impozitele pe proprietate cu 6,43 mii lei în 2019 și, respectiv, cu 76,35 mii lei în 2020;
  • neîncasarea în măsură deplină a veniturilor din darea în arendă a terenurilor, proprietate publică a UAT s. Ghidighici, valoarea veniturilor ratate în anii 2019-2020 variind între 484,84 mii lei și 2 242,38 mii lei.

De asemenea, au fost admise unele nereguli de către responsabilii din cadrul UAT s. Ghidighici, care nu au asigurat respectarea cantității zilnice necesare de produse alimentare pentru un copil, la unele produse alimentare cantitatea fiind majorată, iar la altele – micșorată.

La capitolul achiziționarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor s-a efectuat cu unele abateri de la prevederile cadrului regulator din domeniu, fapt ce a condus la favorizarea unor agenți economici și la utilizarea ineficientă a mijloacelor bugetare. În acest sens, se menționează că primăria nu dispune de cadru normativ intern, în care să fie prevăzute expres atribuțiile și obligațiile fiecărui membru al grupului de lucru la planificarea și realizarea achizițiilor de valoare mică; dosarele de achiziții publice nu sunt cusute, ștampilate și numerotate, fapt ce creează riscul sustragerii sau înlocuirii înscrisurilor pe care acestea le conțin; în cazul a 67 proceduri de achiziții, dintre care 65 de cazuri efectuate în anul 2019, APL Ghidighici a admis divizarea achiziției publice, contrar principiilor generale.

La aspectul administrarea patrimoniului public au fost admise unele neconformități, soldate cu:

  • neînregistrarea conformă în Registrul bunurilor imobile a drepturilor patrimoniale asupra terenurilor proprietate publică locală cu suprafața de 286,95 ha, precum și a 3 construcții în valoare totală de 2 099,08 mii lei;
  • neasigurarea ajustării statutelor întreprinderilor municipale la cadrul legal și administrarea regulamentară a patrimoniului public transmis către entitățile fondate.

În final, Curtea de Conturi a înaintat un șir de recomandări, menite să asigure remedierea neconformităților depistate, care urmează a fi implementate în decurs de 12 luni.

Mihaela Rotari

Share