Curtea de Conturi a convocat entitățile din domeniul energetic
Curtea de Conturi a convocat membrii Grupului de lucru cu entităților din domeniul energetic, pentru a clarifica pozițiile oficiale asupra unor subiecte sensibile atestate în cadrul misiunilor de audit.
La ședința de lucru au participat și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Energiei, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Agenției Proprietății Publice, ÎS „Moldelectrica”, SA „Energocom”, SA „Termoelectrica”, SA „CET-Nord”, SA „RED-Nord”, SA „FEE-Nord”, SRL „Vestmoldtransgaz”, SA Moldovagaz, ÎCS „Premier Energy”.
Scopul întrunirii Grupului de lucru a constat în soluționarea problematicii privind determinarea, contabilizarea și raportarea corectă a devierilor tarifare de către entitățile reglementate, precum și impactul acestora asupra rezultatelor financiare ale entităților. De asemenea, a fost pusă în discuții și soluția identificată de Ministerul Energiei privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 110/2011 cu privire la unele aspecte ce țin de repartizarea profitului net anual al societăților pe acțiuni cu cotă de participare a statului și al întreprinderilor de stat.
Participanții la eveniment au abordat problematicile existente aferente contabilizării devierilor tarifare și anume aspectele privind existența și recunoașterea valorii devierilor tarifare, modul de contabilizare, precum și impactul acestora asupra rezultatelor financiare.
De asemenea, s-a menționat că în cadrul normativ existent nu sunt reglementări aferente modului de înregistrare și contabilizare a devierilor tarifare și urmează a fi elaborate norme privind modul de determinare și contabilizare a devierilor tarifare.
Ministerul Finanțelor, Ministerul Energiei, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică au ajuns la concluzia necesității elaborării unui ghid privind subtilitățile de luare la evidență a devierilor tarifare de către entitățile reglementate din domeniul termoenergetic, cu specificarea modului de confirmare și documentare a calculelor care urmează a fi reflectate în politicile contabile ale entităților respective.
Menționăm că, este prima ședință a Grupului de lucru comun cu entitățile din domeniul energetic, realizată prin conlucrare și consens.