Crearea locurilor de muncă și tranziția la ocuparea formală, obiective majore ale Parteneriatelor Locale de Ocupare

Crearea locurilor de muncă și tranziția la ocuparea formală, obiective majore ale Parteneriatelor Locale de Ocupare

Urmare a activității și eforturilor Comisiilor teritoriale pentru consultări și negocieri colective din raionale Soroca și Rezina, Organizației Internaționale a Muncii (OIM), Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Confederației Naționale a Patronatului din Moldova (CNPM), administrațiilor publice locale și a mediului de afaceri, la începutul lunii curente, în cele două raioane au fost lansate două noi Parteneriate Locale de Ocupare (LEP) – la data de 3 februarie la Soroca și la data de 7 februarie la Rezina.

La evenimentele de lansare a celor două LEP-uri au participat reprezentanții CNSM, CNPM, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, antreprenori din cele două raioane.

Parteneriatul Local de Ocupare se bazează pe cooperarea partenerilor publici și privați la nivel național și local, cum ar fi autoritățile publice locale, instituțiile de învățământ, serviciile de ocupare a forței de muncă, sindicate, antreprenori, interesați să identifice soluții pentru provocările pieței muncii din comunitatea lor.

Anterior, membrii Comisiilor teritoriale pentru consultări și negocieri colective din raionale Soroca și Rezina au analizat provocărilor pieței muncii la nivel local, iar ulterior au identificat care sunt domeniile unde sunt necesare intervenții pentru crearea și formalizarea locurilor de muncă, inclusiv pentru persoanele cu risc de excluziune socială.

Potrivit informațiilor OIM, LEP-ul de la Soroca va contribui la crearea și formalizarea în jur de 200 de locuri de muncă, extinderea a 24 de întreprinderi mici și micro și lansarea a 26 de afaceri în diverse sectoare, cum ar fi apicultura, procesarea produselor agricole, industria creativă. Totodată, lansarea LEP Rezina urmărește să contribuie la crearea și formalizarea a 145 de locuri de muncă și lansarea a 26 start-up-uri în sectoare cu potențial de creare a locurilor de muncă, extinderea a 24 de întreprinderi mici si micro.

În același timp, în cadrul LEP-urilor vor fi organizate instruiri la locul de muncă în sectorul meșteșugăresc, dezvoltată și aplicată curricula de instruiri în sectorul TIC pentru creșterea gradului de pregătire pentru angajare și îmbunătățirea abilităților practice a tinerilor.

Potrivit OIM, LEP-urile și-au demonstrat eficiența în Republica Moldova, ceea ce a determinat organizațiile implicate în implementarea lor să analizeze posibilitatea de a dezvolta un program național, care va avea la temelie dialogul social tripartit, care să răspundă provocărilor de muncă decentă, să contribuie la elaborarea și implementarea politicilor, strategiilor și planurilor naționale incluzive, sustenabile și echitabile, respectiv la crearea unor standarde mai bune de viață pentru toți.

Amintim că în perioada 2018-2020, OIM a pilotat pentru prima dată în Republica Moldova un LEP în raionul Cahul, contribuind la crearea și formalizarea a 208 locuri de muncă, lansarea și extinderea a 72 de afaceri în sectoare precum apicultura, industria creativă, meșteșugărit și servicii; crearea a 2 cooperative în apicultură și producerea brânzeturilor tari. În perioada 2020-2022, au fost implementate alte două LEP-uri în raioanele Cantemir și Căușeni.

Share