Crăciunul în jurul lumii. Destinații extraordinare, tradiții, obiceiuri

Crăciunul în jurul lumii. Destinații extraordinare, tradiții, obiceiuri

Nicăieri nu este ca acasă în perioada sărbătorilor de iarnă. Cei mai aventuroși însă – și mai ales cei care vor să trăiască momente unice – caută magia sărbătorilor și pe meleaguri străine.

Monitorulcj.ro comunică tradițiile neobișnuite, obiceiurile fascinante și experiențele pe care nu le vei uita niciodată în jurul lumii.

Spectacol de Crăciun în peșteră – Castleton, Marea Britanie

Un orășel fermecător ascuns în inima Angliei, Castleton se îmbracă în luminițe la început de decembrie și se pregătește de Crăciun temeinic. Dacă ajungi acolo de Crăciun anul acesta, vizitează una dintre cele patru peșteri ale orașului.

În Peak Cavern, de exemplu, vei avea parte de un concert de colinde cântat la lumina lumânărilor. Dacă guști mai degrabă un spectacol de fanfară, într-una din celelalte peșteri te vei bucura nu numai de muzică, dar și de vin fiert și tradiționalele plăcinte cu carne tocată.

Crăciun Hand-made în Budapesta

Unul dintre cele mai frumoase orașe de vizitat în perioada sărbătorilor de iarnă, Budapesta este și o destinație excelentă dacă îți dorești să vezi celebrele târguri de Crăciun europene. Un târg mai puțin obișnuit este cel din Piața Vörösmarty. Aici găsești aproape în exclusivitate obiecte și dulciuri hand-made, creații artizanale unice și o atmosferă de basm ca nicăieri în altă parte.

Fă-ți o favoare și plimbă-te cu tramvaiul în această perioadă în Budapesta. Trei linii centrale sunt dotate cu tramvaie construite să semene cu săniile din basmul Albă ca Zăpada. Nu găsești nicăieri ceva la fel de romantic și de fermecător!

Și dacă frigul te pune pe gânduri, nu uita că poți întotdeauna să urmezi tradițiile locale și să te încălzești în cea mai mare baie termală din Budapesta, la Széchenyi!

Horă în jurul bradului la Tallin în Estonia

Legenda spune că în Tallin a fost ridicat pentru prima dată un brad de Crăciun într-o piață publică europeană. Timpul a trecut, dar bradul și ideea de a cânta și a dansa în jurul lui au rămas până în zilele noastre. Piața de Crăciun din Tallin este una dintre cele mai mari și mai frumoase din Europa. Așa că după ce ți-ai făcut cumpărăturile și ai degustat niște sauerkraut tradițional cu cârnăciori în sânge și un vin fiert, prinde-te în horă alături de ceilalți turişti la fel de aventuroși ca și tine și puneți de un dans!

Mergi la colindat în România

Dacă nu ai fost niciodată de Crăciun într-una din zonele istorice ale țării până acum, îți recoamndăm cu încredere să încerci o astfel de experiență. Dincolo de peisajele de basm, în Maramureș, Transilvania, pe Valea Prahovei sau în Bucovina vei avea parte de cele mai bine păstrate obiceiuri și tradiții strămoșești. De la colindat și până la bucatele care îți răsfață toate simțurile, află care sunt propunerile EXIMTUR pentru vacanțe de Crăciun în România pentru a avea avea parte de clipe cu adevărat memorabile.

Crăciun în canoe însoțită de delfini – Hawaii

Cel mai însorit, vesel și înflorit stat american sărbătorește Crăciunul în felul său unic. Pe parcursul întregii luni decembrie, în Honolulu se dau petreceri de Crăciun cu decorațiuni specifice, artificii și preparate locale delicioase. Împodobit de sărbătoare, Honolulu are și un Moș Crăciun propriu, care de obicei este văzut circulând pe o placă de surf sau într-o canoe flancată de delfini. Moșul poartă cămăși înflorate și papuci de baie și nimic nu îi poate strica distracția atunci când își face apariția în mijlocul petrecerii de pe plajă.

Tot ce ai văzut în filme se întâmplă la New York

Știi cum mai toate filmele americane de Crăciun au loc în New York? Asta pentru că orașul nu face rabat de la tradițiile sale de sărbători, ba chiar vine cu idei noi anual! Așa că dacă ai vrea să vezi cu ochii tăi enormul brad de Crăciun din Rockefeller Plaza, New York-ul trebuie să fie pe lista ta de destinații anul acesta. Bradul se împodobește în piață încă din 1931.

Celebrul patinoar din Rockefeller Center este deschis de peste 80 de ani. Vizavi, Radio City organizează spectacolul anual de Crăciun, cu The Rockettes cap de afiș. În colțul de sud-vest al Central Park, în Columbus Circle, vei găsi unul dintre cele mai mari și mai vibrante târguri de Crăciun din New York.

Ia-ți patinele cu rotile și mergi la slujbă în Venezuela!

Localnicii din Caracas, Venezuela, merg la slujba de Crăciun în fiecare an. Nimic neobișnuit până aici. Cu toate acestea, dacă te uiți mai bine, vei vedea că o fac pe patine cu rotile, dintr-un motiv cunoscut numai de ei. Tradiția este atât de populară, încât se închid străzile și se redirecționează traficul pentru ca toată lumea să ajungă la slujbă în siguranță.

Dă-te cu sania pe valuri la Bondi Beach în Sydney!

Sigur că australienii aproape că nu cred că există zăpadă, dar știu că cel mai spectaculos Crăciun nu se poate sărbători altundeva decât pe Bondi Beach în Sydney. Un Crăciun cu adevărat magic aici înseamnă să înoți sau să faci surf cu o căciulă de Moș pe cap și în costum de baie. Petrecerile se țin lanț, spectacolele de artificii sunt fabuloase, iar cina de Crăciun se poate face pe plajă, pe grătar. Găsești și vâsc sub care te poți săruta cu persoana iubită. Cei care vor o petrecere cu adevărat pe cinste, pot participa la Sunburnt Christmas, un festival de muzică și dans pe plajă.

Festivalul Luminilor în Filipine – o experiență unică în viață

„Capitala Crăciunului” în Filipine este orașul San Fernando. Filipinezii adoră Crăciunul și îl sărbătoresc cu un eveniment unic în lume. Festivalul Luminilor – organizat anual în sâmbăta dinaintea ajunului – înseamnă ca toți localnicii și turiștii să confecționeze lămpi din hârtie de orez japoneză.

Dacă la început aceste lămpi erau micuțe și luminate de lumânări pe dinăuntru, acum ele iau forme și dimensiuni fabuloase, toate orășelele și satele fiind în permanentă competiție pentru a lansa în aer cele mai elaborate lămpi.

Bethlehem, Israel

Un circuit în Israel care să includă Bethlehem-ul și Nazaret-ul, cină de Crăciun tradițională și o experiență spirituală fără pereche în lume este o ocazie unică de a petrece perioada sărbătorilor într-o atmosferă încărcată de emoții și semnificații.

Doina Secrieru

Share