Corneliu Soltan a întreprins o vizită de lucru la Î.S. „Direcția pentru Exploatarea Imobilului” și la Î.S. „Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare”
Corneliu Soltan, director general adjunct al Agenției Proprietății Publice (APP), astăzi, a întreprins o vizită de lucru la Î.S. „Direcția pentru Exploatarea Imobilului” și la Î.S. „Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare”, informează OFICIAL.
În cadrul discuției cu angajații au fost abordate mai multe subiecte importante ce țin de activitatea întreprinderilor și problemele cu care se confruntă acestea, măsurile și soluțiile care au fost întreprinse în această perioadă.
Oficialul a menționat importanta pe care o acordă conducerea APP bunei funcționări a instituțiilor și în același timp a apreciat managementul performant utilizat de administratori.
Marin Popescu, administratorul Î.S. „Direcția pentru Exploatarea Imobilului”, le-a mulțumit tuturor angajaților pentru munca depusă și l-a informat pe reprezentantul fondatorului de faptul că, întreprinderea are un plan de dezvoltare bine conformat, ceea ce se speră ca să ducă la obținerea unor rezultate frumoase, în interesul cetățenilor.
În discuțiile cu angajații întreprinderilor, Corneliu Soltan i-a asigurat că și în continuare APP le va acorda sprijin în soluționarea problemelor cu care se confruntă în măsura prevăzută de lege.
Dragoș Macari, directorul Î.S. „Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare”, a subliniat că și în continuare se va munci intens iar activitatea întregii echipe va fi axată pe creșterea competitivității clienților prin oferirea unor servicii de certificare, încercări produse, metrologie și instruire la cel mai înalt nivel. La ora actuală obiectivul de bază a întreprinderii rămâne a fi satisfacerea cerințelor clienților prin oferirea unei game largi de servicii de certificare, încercări de laborator, verificări metrologice, etalonări, în termeni rezonabili și în condițiile respectării cerințelor legale.
În cadrul întrevederii, lui Corneliu Soltan i-au fost prezentate laboratoarele întreprinderii, unde s-a familiarizat cu specificul activității fiecăruia.
La final, directorul general adjunct al Agenției Proprietății Publice le-a mulțumit tuturor pentru discuțiile constructive și le-a transmis urări de bine tuturor angajaților acestei întreprinderi precum și i-a încurajat să persevereze în atingerea și menținerea celor mai înalte standarde de profesionalism.
Cristina Pendea