Contrabandă cu peste 2,3 mln. de lei aduși de pasageri din Moscova. Oamenii legii au pornit o cauză penală

Contrabandă cu peste 2,3 mln. de lei aduși de pasageri din Moscova. Oamenii legii au pornit o cauză penală

Oamenii legii anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu circa 130 mii de dolari (peste 2.300.000 lei) aduși în țară de pasagerii sosiți din Moscova.

Prin comparație cu captura de contrabandă cu valută din 22 aprilie anunțată de autorități, acum banii au fost introduși în țară de către pasagerii a două curse avia, prin Istanbul, la sfârșit de aprilie și început de mai 2024.

Cei aproape 50 de pasageri au fost transportați centralizat la Aeroport, cu autocarele – atât la plecare, cât și la revenire, atunci când au adus banii.

Acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii originii și destinației banilor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanții procedurale, potrivit legii.

Share