Contrabandă cu accesorii auto. Ajungeau în Republica Moldova din Ucraina, prin ocolirea frontierei de stat

Contrabandă cu accesorii auto. Ajungeau în Republica Moldova din Ucraina, prin ocolirea frontierei de stat

Ofițerii de investigații din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în coordonare cu Procuratura teritorială Ștefan Vodă au anihilat o filieră de contrabandă cu piese de schimb și accesorii auto. Acestea ajungeau pe teritoriul Republicii Moldova din Ucraina, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei de stat.

Potrivit cercetărilor, membrii grupării transfrontaliere erau cetățeni moldoveni și ucraineni, care acționau după o schemă bine determninată. Aceștia treceau loturi de marfă peste frontiera moldo-ucrainenă, folosind mijloace speciale pentru a ascunde urmele. Ulterior transportau marfa în câteva depozite clandestine improvizate din centrul republicii. După care erau comercializate angro pe piața internă a Republicii Moldova. Implicați în aceste infracțiuni sunt trei conaționali și un ucrainean cu vârstele cuprinse între 40 și 50 de ani.

În cadrul măsurilor autorizate, efectuate de procurori în comun cu ofițerii Poliției de Frontieră, au fost depistate și ridicate piese de schimb și accesorii auto în valoare estimativă de trei milioane lei. În prezent sunt desfășurate acțiuni comune de urmărire penală cu autoritățile de resort din Ucraina, pentru a stabili întreaga rețea infracțională.

Totodată, ofițerii de investigație verifică și versiunea implicării în schemă a unor funcționari, care facilitau trecerea nestingherită și transportarea pe interiorul țării a acestor volume impunătoare de mărfuri frauduloase. Cazul se află în exercitarea procuraturii teritoriale și se investighează sub aspectul infracțiunii de contrabandă în proporții deosebit de mari, pentru care legea penală prevede închisoare de la 4 la 10 ani.

Cristina Pendea

Share