Consumatorii fără datorii vor beneficia de lucrări de pregătire a blocurilor locative pentru sezonul de iarnă

Consumatorii fără datorii vor beneficia de lucrări de pregătire a blocurilor locative pentru sezonul de iarnă

Pregătirea instalațiilor de termoficare intrabloc pentru perioada rece a anului reprezintă o condiție de bază pentru asigurarea confortului termic pentru fiecare locatar.

În cadrul campaniei „Achiți iarna, fii răsplătit vara”, Termoelectrica pune la dispoziție consumatorilor fără datorii servicii gratuite de spălare hidropneumatică și testare la presiune a instalațiilor de termoficare din clădire, care îi va ajuta să facă economii la efectuarea acestor lucrări obligatorii înainte de începerea sezonului rece.

Perioada Campaniei: 1 iunie – 15 septembrie.

Singura condiție de participare în campania „Achiți iarna – fii răsplătit vara” este achitarea integrală a consumului la energia termică, iar gestionarul fondului locativ va veni cu o solicitare în adresa furnizorului, de a fi înscris în campanie.

Astăzi, primii beneficiari ai Campaniei sunt exemplarii locatari ai blocului locativ din strada Academiei, 8/2 – Asociația de Proprietari din Condominiu A0130-0097.

În pofida faptului că majoritatea sunt pensionari – an de an își achită la timp facturile. Așadar, 10 ani consecutiv – beneficiază gratuit de serviciile de spălare hidropneumatică din partea Termoelectrica.

Termoelectrica încurajează gestionarii și administratorii de blocuri să se înregistreze în cadrul campaniei sociale „Achiți iarna, fii răsPLĂTIT vara”.

Anual, Termoelectrica efectuează lucrări de pregătire a instalațiilor de termoficare pentru perioada rece a anului pentru zeci de blocuri locative. De regulă, serviciile de spălare hidropneumatică și testare la presiune a sistemelor interne de încălzire sunt efectuate de către agenți economici licențiați în acest domeniu și costă câteva mii de lei – cheltuieli suportate de locatari.

Pentru a afla detalii suplimentare despre Campanie, contactați Centrul de Apel: 1300, 022 447 447.

Share