Consiliul Concurenței printre câștigătorii Concursului de Promovare a Culturii Concurențiale 2014

Consiliul Concurenței printre câștigătorii Concursului de Promovare a Culturii Concurențiale 2014

Consiliul Concurenței al Republicii Moldova a fost selectat printre câștigătorii Concursului de Promovare a Culturii Concurențiale 2014, în cadrul categoriei tematice ”Promovarea cooperării cu instituțiile publice relevante pentru a echilibra obiectivele de concurență cu interesul public”.

Acest concurs, organizat de Grupul Băncii Mondiale, are scopul de a spori gradul de conștientizare a societății privind rolul-cheie al autorităților de concurență în promovarea culturii concurențiale, precum și de a prezenta istoriile lor de succes.

Anunțul a fost făcut în cadrul celei de-a 14-a Reuniuni Anuale a Rețelei Internaționale de Concurență (ICN) care s-a desfășurat în perioada 27 aprilie – 1 mai, la Sydney, Australia. La eveniment au participat peste 400 delegați din peste 70 de state, printre care reprezentanți ai autorităților de concurență, juriști, reprezentanți ai mediului academic și ai mediului de afaceri, ș.a. Programul a abordat o gamă largă de probleme importante și actuale în domeniul concurenței, printre care reglementarea conduitei unilaterale fără a limita inovația, modalitatea în care cooperarea internațională poate eficientiza monitorizarea concentrărilor economice și identificarea cartelurilor, rolul autorităților de profil în calitate de promotori ai culturii concurențiale. De asemenea, anul acesta conferința s-a axat pe aspecte privind economia digitală și instrumentele de reglementare a concurenței care pot fi aplicate pentru a face față problemelor și provocărilor din acest domeniu.

ICN este o rețea internațională a autorităților de reglementare a concurenței, care la moment (aprilie 2015) include 133 de instituții din 119 jurisdicții. Consiliul Concurenței al Republicii Moldova este membru al Rețelei Internaționale de Concurență începând cu luna iunie 2007.


2
3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihaela Rotari

Share