Consiliul Concurenței analizează operațiunea de concentrare economică a două SRL-uri
Consiliul Concurenței analizează operațiunea de concentrare economică ce urmează a se realiza prin fuziunea prin absorbție asupra „FRACE TRANS” S.R.L. de către „ULTRA DISTRIBUTION” S.R.L..
Întreprinderile implicate în operațiunea notificată sunt: S.R.L. „ULTRA DISTRIBUTION” care activează pe piața comerțului cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software iar întreprinderea S.R.L. „FRACE TRANS” activează în domeniul comerțului cu ridicata a produselor textile.
În vederea stabilirii compatibilităţii concentrării economice cu mediul concurenţial normal, autoritatea de concurenţă va analiza operaţiunea notificată, în conformitate cu Legea concurenţei nr. 183 din 11.07.2012 şi Regulamentul privind concentrările economice, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr. 17 din 30.08.2013.
Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere de la agenţii economici terţi referitor la modul în care concentrarea economică notificată, afectează sau poate afecta concurenţa de pe piaţa dată.
Observaţiile şi punctele de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax, la numărul: 022 27 37 43, prin e-mail, la adresa: office@competition.md sau prin poştă la următoarea adresă: MD-2001, or.Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 73/1, Consiliul Concurenţei.
Cristina Pendea