Consiliul Concurenței a participat la prima Conferință regională „Ajutorul de stat și țările din Balcanii de Vest”
În perioada 26-27 septembrie 2019, la Belgrad, reprezentantul Consiliului Concurenței a participat la lucrările primei Conferințe regionale cu genericul „Ajutorul de stat și țările din Balcanii de Vest”, care a întrunit sub egida sa reprezentanții autorităților responsabile de domeniul ajutorului de stat a țărilor din Balcanii de Vest.
Agenda discuțiilor s-a axat pe:
– Controlul ajutorului de stat
– Sistemul de control al ajutorului de stat în Uniunea Europeană
– Experiența Lituaniei cu privire la ajutorul de stat în contextul aderării la Uniunea Europeană
– Măsurile fiscale și ajutorul de stat
– Măsuri de sprijin sectoriale
Scopul acestui eveniment este de a îmbunătăți cunoștințele, cu ajutorul experților europeni, în domeniul ajutorului de stat și de a oferi o platformă de schimb de experiență în domeniul ajutorului de stat între țările din Balcanii de Vest.
Conferința a fost precedată de ce-a de-a II-a Reuniune de discuții exploratorii pe marginea chestiunilor de concurență și ajutor de stat în regiunea CEFTA (24-25 septembrie 2019).
În conformitate cu prevederile Acordului CEFTA și a Planului de acțiune multianual consolidat (MAP), ca obiectiv specific, s-a prevăzut o cooperare administrativă între autoritățile de concurență și de monitorizare a ajutorului de stat care să fie dezvoltată între părțile Acordului CEFTA. Urmărind obiectivul și pentru a menține nivelul satisfăcător al proceselor derivate din dispozițiile relevante ale Acordului CEFTA privind concurența și ajutorul de stat și perspectivele de integrare a UE în regiune, Secretariatul CEFTA a organizat cea de-a doua reuniune de discuții exploratorii pentru a continua dialogul privind instituirea unei agende pentru o aplicare corectă a cadrului legal în domeniul concurenței și ajutorului de stat de către părțile Acordului CEFTA.
Cristina Pendea